roxana
victor stie multe lucruri, insa unul e sigur: nu ii place carnea. nu-i place ficatul.
totusi, mananca snitzel, gratar, salam, carnati, pate, etc. pana ieri eram sigura ca habar nu are ca de fapt toate astea sunt din carne. ne amuzam pe seama lui in general ca repeta obsesiv ca lui nu-i place carnea, insa o mananca fara sa stie ce e. si mereu ne intrebam cand o sa vina momentul sa ii spunem ADEVARUL...

insa ieri am avut urmatoarea coversatie:

eu: mergem acasa sa facem ceva de mancare?

v: daaaaa, snitzel cu cartofi prajiti! ( asta prefera el)

eu: nu am din ce sa fac snitzel, dar facem niste oua in tigaie?

v: cum, nu ai tu niste carne sa faci snitzel?

eu: (in gand) ce-a ziiiiis??????
(tare) adica in snitzel este carne?

v: da, este carne in snitzel, tu nu stiai?

eu: ba da, stiam, dar nu stiam ca si tu stii asta...

v: da, e carne in snitzel.

eu: deci iti place carnea???

v: nuuuu, imi place snitzelul.


oare stie ca si gratarul e tot carne?
oare stie si ca pateul e facut din ficat?????
roxana
Victor devine un copil cu propriile lui ganduri, pe care nu intotdeauna le inteleg. Ieri a fost o zi deosebita din acest punct de vedere.

Ma plang in general de el ca nu mananca bine, nu mananca destul , si nu vrea carne. Ieri a mancat bine, insa a facut altele.

De dimineata, dupa plimbare, ne-am oprit intr-un supermarket sa iau cate ceva. A vazut un joc lego, cu Fulger Macqueen, evident, insa de 5-7 ani. Nu am vrut sa i-l iau. A urlat in magazin pana am iesit: vreau jocul alaaaaa, de ce nu mi-l ieeeeei, mi-l doresc foarte muuult, te roooooog, maaaamiiiiiiii!!!!!!! A tinut-o asa, indiferent ce i-am zis, de mos craciun, de pedeapsa, de ce mi-a trecut prin cap atunci. I-am zis: nu mai plange, iar el mi-a raspus cu lacrimi de crocodile pe obraz: nu pot sa ma opreeeeeesc!!!

Au incercat cativa oameni care erau pe langa noi sa vorbeasca cu el, sa il linisteasca, inclusiv casiera, iar eu i-am lasat, pentru ca eram la capatul rabdarii. Nu l-am lovit, nu am tipat la el, nu am vrut sa fac nimic de genul asta. Urasc cand ne pun copii in astfel de situatii, parca stiu ca nu te poti face de ras cu ei in public. Esti legat de maini. Singura solutie ar fi fost sa ii iau jocul, dar eu refuz sa cedez la lacrimile lui, in general.

Ma rog, am iesit pana la urma. Cearta si teoria au urmat pe drum pana acasa. S-a linistit, am mancat de pranz, a mancat bine. Am fost la plimbare din nou, apoi a venit partea a doua.

S-a jucat cu niste globuri de plastic, foarte frumoase, am zis ca nu le poate strica/sparge. La un moment dat ma duc la baie si gasesc in cosul de gunoi toate capacelele de la globuri, acelea de unde se agata sforicica pentru pus in pom. Le iau, le spal, si ma duc cu ele la victor. Ii explic pentru ce ne trebuie capacelele, si incep sa le pun inapoi la globuri. el insista sa le puna el. Il las.

Peste ceva vreme mancam din nou, dupa care ma cheama sa imi dea o surpriza ( imi da cateodata diverse lucruri de la el din camera, surpriza) ma asez pe pat… vad globurile, tot golase, fara capacele. Il intreb unde sunt capacelele, si imi explica el cum ca era intuneric la baie si nu a vazut exact unde le-a pus…. Ma duc la baie si constat ca le aruncase in wc de data asta, si trasese si apa…

Nu stiu exact daca m-am enervate sau m-am suparat. Stiu ca am tipat putin la el, el a plans si a pus placa lui obisnuita: nu-mi place cand te superi pe miineeeeeee! cu lacrimile de rigoare. Si am iesit din camera lui.

NU AM INTELES CUM A GANDIT EL TREABA ASTA!!!!! Nu a stiut sa-mi spuna de ce le-a aruncat si a doua oara….nu-mi pasa de globuri, erau globuri de 2 bani, ci sunt pur si simplu socata de faptul ca le-a aruncat si a doua oara…. Nu inteleg…