sambata am facut supa crema de dovlecei, si un piure din dovlecei si cartofi. la cat sunt eu de mofturoasa, nici macar nu le-am gustat..cah! insa victor a fost incantat! a mancat un castronel de piure, si peste o ora, o farfurie de supa cu crutoane. fantastic!

am fost asa de mandra de el, incat i-am cumparat plastilina. prima lui intalnire cu plastilina.
insa inainte sa ajunga la el, mi-am petrecut eu cam doua ore modeland la ea, facand bile, cuburi si serpisori, ca altceva nu stiu sa fac. insa mirosul ala mi-a adus aminte de gradinita, de copilarie, de jocuri...mmm vremuri apuse. uite ca mai retraim cate ceva prin copiii nostri.
de ex, nici eu si nici sotul meu nu cred ca am vazut vreodata toate filmele astea disney clasice. stiam povestile pentru ca le-am citit, pe cele care au fost carti, sau le-am auzit, ni s-au povestit filmele, am mai vazut fragmente...dar nu stiam nimic cap-coada. acum le stim pe dinafara. le vedem de cel putin 2-3 ori pe zi cate una, depinde care e favorita zilei...

oricum, plastilina. victor a fost oarecum incantat. i-a placut s-o apese cu degetelele, dar imi dadea s-o fac la loc bile. astea ii placeau, ighii, adica mingii. apoi nu le-a mai presat, le-a plimbat prin casa. i-am dat niste castronele de plastic colorate, cumparate special sa se joace el cu ele, si le-a turnat dintr-un castron in altul. (uite ca fac ceva montessori fara sa am idee, am realizat citind pe alt blog ceva asemanator :D )

sa zicem ca a fost un succes relativ, asa ca mai amanam.

a doua aventura a fost mai grava, sau ar fi putut sa fie...

acum cateva luni, l-am observat pe victor ca daca se ridica pe varfuri in patut, are burtica deasupra grilajului. mi-am exprimat grija cum ca ar putea cadea peste grilaj. cine m-a auzit a zis ca nu se poate asa ceva, mai ales ca si sotul si cumnatul meu au crescut in acelasi patut, si nu au cazut pe deasupra.

si totusi, aseara victor a cazut peste grilaj. eu nu eram acasa, sotul a auzit bufnitura si apoi planset...cum o fi cazut nu stim, el l-a gasit pe spate....l-a studiat bine, parea ok, l-a linistit si l-a culcat. azi tot asa, l-a studiat inainte sa pleca la servici... e bine, nu are un comportament diferit...

dar ma termina loviturile la cap, sunt sinsitre tocmai pentru ca nu poti sti ce poate aparea...

oricum, e clar ca trebuie sa ii facem mobila in camera...de cand zic eu si tot amanam. uite ca s-a produs si evenimentul care sa ne determine sa ne grabim putin..

cam astea ar fi. deocamdata... la cum sunt copiii, precis mai apare ceva, curand.

am primit premii de la kristina multumesc foarte mult!





le dau mai departe simonei

gata, a inceput. de azi copilul meu urcat prima treapta a sistemului...sau prima a fost bona...sa zicem totusi ca acum incepe totusi sistemul.

adica l-am dus la cresa, mai!

mama mea urma sa vina sa stea cu noi din februrie, insa nu se mai poate. bona mea incepe si ea munca prin martie, asa ca a trebuit sa gasim o solutie. nu am avut chef sa mai caut bona, pentru ca nevoile mele sunt destul de reduse, si nu stiu daca mai gaseam pe cineva ca gabi.

asa ca am cautat gradinita particulara, care sa aiba si sistem de cresa. am gasit, si inca nu prea greu. important e sa ai cu ce sa platesti, in rest, cam de toate gasesti..

azi ne-am dus sa vedem cum e acolo. am sunat initial, si ne-a spus directoarea ca putem merge oricand sa vedem, locuri au, daca ne place vorbim mai multe.

femeile de acolo au zis sa-l lasam pe copil sa vedem daca sta, cum se acomodeaza...si l-am lasat. nu avea nimic pregatit la el, nici pampers, nici sticla cu apa..
a stat victor fara probleme! nu a plans deloc, s-a jucat, a mancat doua feluri de mancare, a dormit...iar la 4, cand s-a dus taticul lui sa-l ia, i s-a comunicat ca victor este pe olita si nu poate fi deranjat :)))) evident ca nu a facut nimic...

nici nu ma asteptam la mai putin din partea lui, ma refer la acomodare. el merge la bona de cateva luni, stie ca ramane undeva si doarme si mananca, si mami vine intotdeauna si il ia acasa. pana, aici, nimic deosebit. sa vedem daca suporta asta iin fiecare zi.

sa vedem cum ne este noua sa stam atatea ore singuri acasa...
sa vedem cum ne descurcam in zilele cand eu am ore pana la 7, mihai vine si el tot la 7, si victor trebuie sa fie adus acasa la ora 5!
sa speram ca nu vor fi foarte multe zile de genul asta...cateva pe luna, dar gasim noi o solutie.

important e ca megem la gradi!

ieri a nins. muult, ca-n povesti. era frig, putin vant care-ti sufla zapada in ochi... masinila dansau pe strazi, oamenii erau destul de nervosi...
eu am mers pentru prima oara dupa vreo 3 ani, cu autobuzul. am avut un sentiment snob de incantare, de a calatori cu "ceilalti"...cu toate ca sunt sigura ca multi dintre calatori erau ca mine, soferi care nu si-au scos masina din parcare.

eu personal am scos-o ieri de dimineata, am dus copilul la bona. am iesit cu el din casa imbracat gros, hotarata sa mergem pe jos, mai ales ca nu e prea departe. m-am uitat la masina si am vazut ca avea doar putina zapada pe partea stanga, se putea iesi cu ea... asa ca am bagat copilul in masina, ca deja se stramba de vant... am luat lopata si am facut putin loc in jurul masinii... si am plecat. am ajuns la destinatie si m-am si intors. m-am inzapezit de 2 ori, o data din vina altora, ca a trebuit sa opresc sa astept... asta e cel mai rau, sa opresti. e mai bine sa mergi, sa accelerezi, sa dansezi din fund, sa invarti volanul pana pui masina pe drum...dar sa nu opresti, ca risti sa nu mai pleci...

am si inzapezit eu pe unul...mi-a parut rau de el, dar nu aveam ce-i face. am trecut amandoi pe un drum ingust, unul pe langa altul, cu mare atentie, eu am trecut, si cand m-am uitat in oglinda, el oprise...in mormanul de zapada de pe margine. s-a dat jos si tot arata cu mainile spre mine :D am pus avariile si am asteptat putin...ce-i puteam face eu? nici nu stiu exact ce s-a intamplat...am plecat.

in spatele blocului m-a inzapezit pe mine unul, ca el voia sa iasa, eu sa intru, el m-a pus sa dau cu spatele sa-i fac loc...si am dat, dar am si ramas acolo... noroc ca omul m-a ajutat, a impins la masina...eu nu-i puteam face asta omului de mai devreme...nici nu-mi dau seama daca am fost nesimtita sau nu...

aa, cu genunchiul... pai, a nins, cum spuneam, si am plecat cu sotul sa-i cumparam sanie copilului. am gasit, am luat, am iesit din magazin...din real. toata lumea stie usile alea care se deschid cu senzor, intri si te izbeste aerul cald, si e bine, ca vii de la frig...
ei bine, cand iesi, tot pe acolo, mare atentie! cand viscolul baga zapada pe gresie, si aerul cald o topeste si usa se deschide iar, si intra alta zapada...eu am ingenunchiat la picioarele sotului aseara in aceste conditii, si m-am lovit rau e tot la genunchi. dar rau, ca am stat cam un minut pe jos si chitaiam de durere...ma temeam ca nu o sa mai pot merge.dar am mers aseara, chiar binisor, am fost si cu copilul cu sania..
insa toata noaptea m-a dururt, si abia ma puteam intoarce in pat. azi abia m-am dat jos din pat si ma doare si cand stau. nu pot sa-l indoi, ma sprijin in el foarte putin, si am impresia ca genunchiul se duce in fata cand ma sprijin pe el.

in aceste conditii oamenii dau in judecata magazinul? cer despagubiri? mi s-ar parea normal...dar si aiurea, in tara noastra..

comic a fost ca sotul meu imi spunea pe urma ca am cazut in doi timpi. intai m-am dezechilibrat, si el a zis ca nu mai cad...dupa care am facut buf...
pe mine ma enerveaza numai faptul ca am cazut, pentru ca eu nu cad
eu ma dezechilibrez si atat. cad din picioare o data la 4-5 ani. asa sunt eu si ma laud cu asta. se chinuiau colegii sa ma faca sa cad, prin scoala generala si mai tarziu...nu cadeam, ma tin bine pe picioare. cad doar pe gheata sau daca ma ridici e la pamant si dai cu mine pe jos.

oricum, afara e frumos, sper sa-l conving pe sot sa iasa cu copilul, cu sania, dar fara mine...

azi m-am lovit pentru prima oara de realitatea varstei mele.
am facut o echografie mamara. am o displazie mai accentuata la sanul drept, si mai usoara ca cel stang. tesut fibromatos, dar nu foarte tare. nu am chisturi, noduli, etc.

dar uite ca am facut si asa ceva, o investigatie de femeie matura. pentru ca sincer, desi sunt maritata si am si copil, in cea mai mare parte a timpului ma cred inca pustoaica, adica verde. poate si datorita faptului ca lucrez cu copii, fie ei mai mici sau mai mari.

deci am peste 30 de ani, anul asta fac 32. nu e cine stie ce cifra, insa imi dau seama ca de acum inainte corpul nu ma mai ajuta, ci trebuie sa-l ajut eu pe el. daca pana acum foloseam din an in paste o crema, de-acum va trebui sa imi fac un obicei regulat. nu mai am 18 ani de vreo 14...

nu mi-e frica de boli. am o presimtire ca nu voi fi bolnava niciodata.
o astfel de presimtire arata ca sunt inca tanara, si cred ca lucrurile rele nu mi se vor intampla niciodata mie. si nici celor apropiati. imi vine sa plang cand aud de prieteni tineri cu probleme de sanatate si nu mai stiu cui sa multumesc ca suntem sanantosi cu totii, in familie, deocamdata.

oricum, ma simt tanara. asta e important. imi refac starea de spirit care se dusese pe pustii dupa nastere...dupa 40 de kg puse in sarcina... dupa eforturi chinuitoare, mai mult psihice, de a le da jos. insa ceve-ceva, am reusit, si incep sa ma simt mai bine in pielea mea de la o vreme.

da. nu pe mine personal. citea despre persoane care isi numara pasii in timp ce merg, si intreba, retoric, desigur, cate de dement sa fii sa iti numeri pasii in timp ce mergi.
ei bine, eu imi numar pasii de cand ma stiu. nu stiu de ce, nu imi aduc aminte niciodata cand am inceput sau daca incep cu 1...doar imi dau seama la un moment dat ca urmaresc cadenta pasilor 21,22,23...acum, ca ma gandesc la asta, nu cred ca imi aduc aminte sa fi numarat vreodata 16-17-18...cred ca numai de la 20 in sus, ca se pot spune in 2 pasi :D

poate chiar sunt dementa :)) oricum, pentru mine un lucru care ma caracterizeaza, este piticul meu, particularitatea mea, neuronul meu de nebunie. mi se pare ca e ceva interesant la mine.

mircea badea ma crede dementa :))) asta nu o sa ma impiedice insa sa-l ascult in continuare. pentru ca ma face sa rad de fiecare data. azi m-a amuzat cu un nume: babi minune. exact asa cum am scris a spus el, se amuza si el spunand asa cum ma amuzam eu auzind.

deci nu mai conteaza ce crede el despre faptul ca eu imi numar pasii cand merg.

sau cum am pierdut eu 400 de lei din cei 6 pe care trebuia sa ii iau...

stiam ca trebuie sa depun un dosar pe undeva, in care sa anunt ca m-am intors mai devreme la munca din concediu ce crestere a copilului. stiam asta de cand am intrat in concediu. insa am amanat sa depun dosarul. nu stiu sigur de ce. am avut hartia necesara de la inspectorat inca din octombrie. ce m-a facut sa nu ma duc la primarie? ce am tot facut in timpul asta?
habar nu am. sincer, m-am gandit ca se vor da banii si din urma, ca doar am muncit, nu?

nu. nu se dau din urma. voi lua doar de azi, de cand am inregistrat dosarul, pana face baiatul 2 ani. adica fix doua luni, de pe 13 pe 13, asa s-a nimerit.

nu intereseaza pe nimeni ca m-am dus la munca de la 1 septembrie. conteaza cand am depus afurisitul de dosar! care trebuia depus la 15 zile de la reluarea serviciului...

asta ca sa-mi fie invatatura de minte...nu ca ar fi cine stie ce suma, desi daca te gandesti cate jucarii ii puteam lua cu banii astia...ii puneam rolete la geam sa nu mai intre soarele ziua cand doarme... carti, ursuleti...eheee

un nou an.
ca multi altii, mi-am propus o gramada de lucruri pentru 2010, si in principiu, pentru restul vietii...

in primul rand, si eu si sotul meu ne-am lasat de fumat. eu am fumat ultima tigara acum o ora, el la 12 noaptea, inainte de anul nou. adica anul trecut, cum ar veni...

in al doilea rand, am realizat amandoi cat de important e copilul pentru noi. adica stiam noi, dar azi ne-a luat prin surprindere cum ne-am simtit cand ne-am dus sa-l luam de la bunici, si mai ales faptul ca si el se bucura sa ne vada, si voia sa plece cu noi... nu se mai dezlipea de noi, nu mai voia sa plecam din camera unde era el, mereu ne cauta, de striga daca ieseam... se temea ca plecam si-l lasam iar...puiul nostru stie cine suntem!!!! in ultimele doua zile cerea albumul cu fotografii sa se uite la pozele cu noi... ce inspirata am fost ca am facut albumul ala pentru mamaie...

si am mai auzit noi astazi ceva intr-un film, chiar inainte sa plecam dupa copil: joaca-te cu copiii tai acum cat sunt mici, si te vor aproape, ca peste cativa ani vei cersi tu putina atentie din partea lor... asa ca avem de gand sa tinem cont si de asta.

si mai vrem sanatate. si pentru asta, pun un link, asa ca un wake-up call, pentru cine doreste: http://zicolorata.blogspot.com/