adica despre neajunsurile vietii intr-un oras, la bloc.
nu toata lumea se poarta asa cum iti doresti tu. si se pare ca cei mai multi sunt nesimtitii, alcoolicii, analfabetii, jegurile si scursurile societatii, cu care nu te poti lupta, ca musca din tine.
iti e teama sa te plangi de vecinii de sus, ca maine iti gasesti masina zgariata sau cauciucurile sparte. nu poti sa le spui sa nu mai arunce tigari si alte mizerii pe terasa blocului, din acelasi motiv...

eu azi nu am putut avea o zi normala, pentru ca niste retarzi au hotarat sa petreaca ziua la barul de la parter, si sa asculte muzica taaare, din portbagajul masinii, exact sub geamul meu.
in prima faza am coborat sa ii rog sa opreasca:
-va rog, puteti opri muzica?
-de ce, ai copil?
-da, am copil, si incerc sa-l culc.
-de unde sa stiu eu?
-pai sunt in jur 3 blocuri, imposibil sa nu fie si copii mici pe aici, nu?
-acuma tipi la mine???
-nu tip, ridic vocea pentru ca e muzica la maxim si nu ma aud vorbind...
-(ceva neinteligibil)
-multumesc
......

au dat mai incet timp de 10 minute, apoi din nou la maxim. asa ca am chemat politia, ca era ora 3. sincer, poate rezistam mai bine si nu ajungeam sa chem politia, dar victor nu dormea, eu sunt bolnava si chiar voiam sa ma odihnesc.
vine politia, imi ia mie datele, si imi spune ca de vina e asociatia de proprietari, ca le-a dat aprobare sa faca barul la parter. bun, dar cand m-am mutat eu deja era barul acolo. ce mai pot face eu? nimic, normal. iar lor probabil ca doar le-a atras atentia, nu amenda, nimic. apoi a fost relativ liniste, adica muzica o idee mai incet, pana la ora 4. adica ora la care oficial inceteaza restrictia de liniste si ai voie sa fii nesimtit, ca nu mai cheama nimeni politia. si la 4 au dat din nou la maxim...

acum, sa le explic eu ca victor a dormit doar o ora, si ca imi sunt datori cu doua ore de liniste, furate de ei intre 1 si 3???? nu, am facut un exercitiu de vointa, mi-am luat copilul care nu mai dormea, normal, si am plecat de acasa.

si am calatorit eu cu copilul cu microbuzul pana la gara in parc, si cu autobuzul inapoi, si m-am simtit tare bine. el s-a jucat si a cazut lat seara, iar eu m-am simtit mai normal. insa in autobuz ma simtam ciudat...uitasem cum e, si doar am mers de mi-a iesit pe nas cat am facut naveta la viata mea. merg cu masina de 2 ani, nu de mai mult. dar eram mandra de mine, si de victor, ce cuminte a fost si cum s-a uitat pe geam la masini...

iar despre retarzi, nu ma pot impaca cu ideea ca trebuie sa plecam capul in fata lor! ca nu exista amenzi suficient de mari sa-i potoleasca, sa ii faca sa regrete amarnic ce au facut. stiu clar ca se inteleg cu politia, etc... coruptie la nivem microscopic, dar tot coruptie se numeste. data trecuta l-am auzit eu cu urechile mele pe politai cum le spunea ca nu le da amenda prea mare, ca stie ca nu au bani, etc... si aia cum faceau pe umilii in fata politiei, si ei au bani de dat pe bautura si pe nenorocirea aia de sistem de boxe...

sunt multe de spus. fiecare are propriile idei, s-au scis carti nenumarate...si totusi nimeni nu are o reteta finala. pana la urma trebuie sa te adaptezi propriului copil, dar si modului unic in care ai fost tu educat.

este imposibil altfel. citesc o gramada de bloguri si iau din fiecare cate ceva. insa pana la urma eu imi educ copilul asa cum stiu eu. sunt sigura ca fac si greseli, dar sper sa le observ la timp.

o prietena imi spunea ca o mare greseala este sa consideram copilul ca fiind "al nostru", "al meu"... eu insa recunosc ca asa gandesc. pentru mine victor e pur si simplu al meu. uneori nu vrea- sa-l impart cu nimeni, nici macar cu tatal lui. ma uit la el cand doarme, asa cum sunt sigura ca fac toate mamele din lumea asta, si ma simt ca intr-o bula temporala, doar eu si el. parca nu mai are loc nimic langa noi, niciodata. de multe ori ma simt ca si cum as vrea sa-l lipesc de mine, sa-l bag inapoi in burta si sa-l tin acolo.

mai ales cand ma uit in jur. am cateodata impresia ca nu i-am facut niciun bine aducandu-l pe lumea asta, unde nu-l asteapta multe lucruri cu adevarat frumoase. nu stiu cum sa-l protejez de tot ce e rau in jur, sau de tot ce i s-ar putea intampla. imi vine uneori sa-l tin pur si simplu langa mine si gata. imi dau seama cand ies cu el la plimbare, cum strig mereu dupa el: stai langa mine! nu fugi, nu pleca!....in momentele acelea stiu foarte bine ca la un moment dat va trebui sa ii dau drumul si singur...

imi e teama ca-l va calca masina, sau trenul, sau va cadea cu capul de o bordura, sau il va impinge cineva si se va lovi grav, sau se va duce pe malul marii si se va ineca, sau ca va lua bataie, sau ca va fi atras in cine stie ce activitate oculta sau comportament antisocial... imi e teama de absolut orice pentru el

imi dau seama ca vorbesc despre glodul de sare de pe soba, insa nu ma pot abtine sa nu traiesc cu o permanenta teama penru siguranta lui. oare asa simtea si mama mea cand eram eu mica, sau chiar si mai tarziu? cred ca este o consumare inutile pana la urma, daca iti dai seama intr-un final ca lucrurile se vor intampla asa cum se vor intampla, controlul meu este minim intr-o anumita masura.

singurul meu control este asupra modului in care el va gandi. aici e problema. aici trebuie eu sa trasez coordonatele "corecte", cu toate ca nu exista "corect" si "gresit"... cine stie cum o fi bine. eu voi face ce voi crede eu de cuviinta sa-l educ asa cum cred eu ca e bine, sa stie sa faca alegerile potrivite pentru el, cand va putea sa aleaga singur. pana atunci, eu stau de paza...

nu stiu cum altfel sa-i zic. vrea sa faca totul singur.orice, striga suparat vito! si plange daca il ajut.

si cea mai tare faza mi s-a parut ieri pe scara blocului. evident, coboara singur, si la ultima treapta ii aluneca putin piciorul si aterizeaza pe ambele picioare in acelasi timp. baiatul meu urca din nou treapta si o coboara corect, de data asta...
m-am uitat la el si nu-mi venea sa cred!
ma tem ca vom avea putin de furca cu partea asta a personalitatii lui, iar daca devine perfectionist (ca banuiesc eu cu cine seamana)...o sa fiu mandra de el, cred :D

dupa paste, cand l-am dus iar la gradi, lui victor iar a inceput sa-i curga nasul. evident, taica-su era agata de tavan de nervi cand a vazut, si ne-am gandit la tot felul de lucruri. in principiu, eram foarte nemultumiti si am cautat cauza. eu m-am gandit ca a facut alergie la ceva. dr ne-a zis ca nu e rosu in gat, deci nu e racit, e altceva. buuun.

miercuri cand l-a dus taticul lui la gradi, a simtit miros de igrasie. si la 5 cand m-am dus eu sa-l iau, am simtit si eu. foarte puternic! dimineata nu se simte asa de tare, dar dupa o zi intreaga...se simtea umezeala si miros de mucegai.

joi l-am dus pentru ultima oara, si noi, parintii lui, am fost la cautat gradinite. am ajuns pana la urma la una unde este si baiatul unei prietene. ea facuse deja turul gradinitelor si se hotarase aici. am mers pe mana ei si azi l-am dus pe victor acolo, sa vada doamnele daca e ok, sa hotarasca daca il primesc, el fiind cu pampers, nu cere la wc, etc. si aici nu e tocmai cresa, e gradinita.

oricum, pana la ora asta nu m-au sunat, deci probleme cu victor nu au avut. abia astept sa ma duc la 5 sa-l iau, sa aflu verdictul. azi a fost prima zi de "examen" a baiatului meu, si sunt tare emotionata si curioasa sa vad cum s-a descurcat.

deci victor, din cauza fostei gradinite, a facut rinita alergica. si am aflat ca nu e singurul care s-a ales cu asa ceva de acolo...nu vreau sa fie toata viata cu batista la nas din cauza asta, asa ca a trebuit sa ne miscam repede. sper sa facem alegerea buna de data asta...

dupa vacanta de paste, iar mergem la scoala.
am dus copilul la gradinita, unde a ramas foarte cuminte, nici macar nu mi-a zis pa, mami...ceea ce m-a cam durut sincer, ma uitam dupa el si nu-mi venea sa cred ce repede pleca de langa mine de mana cu doamna mari...dar ce sa mai fac..
oricum, bine ca a ramas fara probleme, pentru ca de acasa am plecat cu urlete. a vazut chiar inainte de plecare tricicleta si m-a innebunit:tititicaaa! tititicaaaaaa!...am coborat scara blocului in urlete, luat in brate, in masina apropate aruncat ca incepuse sa-mi cada din brate, eu avand si geanta lui cu haine si gentuta cu pachetelul...
dupa aceea evident ca plangea ca nu a urcat singur in masina. l-am dat jos sa urce el, si el a luat-o inapoi plangand spre scara blocului tititicaaaa!!!!! abia l-am convins sa urce iar in masina...

asta e, important e ca pana la urma s-a linistit, micutul.

azi trebuie sa fie prima zi din restul vietii mele...am inceput si al doilea serviciu al meu, adica de fapt o colaborare part time. e complet diferit de slujba mea de profesor, pentru ca aici nu sunt angajatul scolii/directorului/inspectoratului/ministerului, si sunt propriul meu sef.
activitatea e complet alta, desi undeva merg in paralel, pentru ca la ambele eu am niste informatii de oferit, si fiecare face cu ele ce doreste. informatiile sunt legate de ceva ce ne intereseaza pe toti, dar nu acordam atata atentie cat ar trebui: nutritie. domeniul e larg, si eu abia incep sa invat. in acelasi timp, invat ce inseamna independenta financiara si cum sa nu mai fiu sclavul banilor...

intr-un fel totul vine contra firii mele de pana acum, cand eram multumita sa-mi iau salariul, dei cand vedeam cifrele ma apuca asa o lehamite....aici insa trebuie sa muncesc. cat muncesc, atatia bani fac, e simplu.
si pana acum uram sa citesc carti de dezvoltare personala. nu credeam ca un oarecare stie el sa-mi spuna mie despre mine, cum as putea sa fiu daca as vrea. de curand mi-am dat seama ca poate oamenii aia stiu despre ce vorbesc. sau cel putin, pot sa vad daca au dreptate. pana la urma ce as avea de pierdut daca depasesc macar una din barierele mele, si anume aceea cu vorbitul la telefon? pentru ca eu nu sun nici macar sa comand pizza, sau la informatii, sau la cablu... cel mai mult imi place cand raspunde robotul :D

oricum, sper sa iasa ceva din asta. desi primul lucru pe care l-am invatat este ca indoiala naste indoiala. cuvantul "sper" deja inseamna ca nu sunt sigura. deci: stiu ca va iesi ceva de aici, atata timp cat voi face tot ce pot in aceasta directie.

dupa ce a fost plecat cam o luna in tabara pe la toti bunicii, victor s-a intors acasa, la mami si la tati.

suntem tare bucurosi, ca ne-a fost dor de el. ne reintram si noi in normal. hranit, plimbat, culcat, etc.

e mai plin de energie ca niciodata. ar alerga cate o ora prin casa, tot ce vede vrea sa faca el si striga mereu: vito! adica sa faca el singur.
nu suporta sa fie ajutat, si daca fara sa vreau fac ceva cand voia el sa faca, e jale. plange de suparare, trebuie sa desfac si sa-i dau lui sa faca, indiferent ce.

de luni se intoarce la cresa, si sper din tot sufletul sa nu mai vina bolnav de acolo!

trebuie sa scriu asta!
n-am mai vazut de aproape 3 ani cantarul sa scada sub 70 de kg! de 2 ani ma chinui sa dau jos cele 40 de kg luate in timpul sarcinii, si ultimele 10 nu mai voiau cu niciun chip.
nu-mi place sa tin dieta, nu suport sa numai bucatile si caloriile, sa cantaresc, sa fac piata pt fiecare saptamana sau macar cateva zile...

nu stiu ce fel de publicitate este asta, dar eu am gasit Herbalife. pana la urma este povestea mea. am dat jos 3 kg in prima saptamana, si pana acum 5! este enorm pentru mine! incap in haine de dinainte de sarcina! pot imbraca in curand rochii carora le duceam dorul! nu stiu ce sa spun mai mult...

mai am de dat jos cam 10 kg, ca sa fiu la gretatea optima.
important insa e ca slabesc fara sa ma infometez, fara sa provoc dezechilibrul acela in organism care ma facea pana acum ca la fiecare 2 zile sa renunt la dieta pentru ca pur si simplu nu mai rezistam tentatiei. nu ma tenteaza nimic! am renuntat si la cafea, pentru ca nu am mai simtit nevoia sa beau. ma simt sanatoasa si sunt sigura ca si sunt.
(un singur viciu mai am, si deocamdata nu pot renunta la el: fumatul. nu pot si nici nu vreau. stiu ca nu face parte dintr-o viata sanatoasa, dar n-am ce face.)

am invatat multe de la ei, si cel mai important esta faptul ca am aflat ca exista un mod de alimentatie sanatoasa si unul deficitar. eu manacm prost si aiurea. stiu ca dieta cu ei o sa mai dureze cateva luni bune, si un efort financiar din partea mea. insa daca fac cateva socoteli, ies mai bine. imi aduc aminte cum lasam 300 de lei in supermarket si veneam acasa cu cosul plin,in mare parte, de prostii de mancare. insa stiu ca in acest interval voi invata sa ma hranesc sanatos si dupa aceea. principiile sunt simple, si regimul montignac le enunta cel mai bine, in completare cu herbalife.

asta este. este bucuria mea cea mai mare in aceasta perioada. vine vara si vreau sa ma bucur de plaja fara sa ma simt ca o balena esuata. vreau ca victor cand va creste sa fie mandru de mamica lui. vreau sa fiu o mamica sanatoasa si frumoasa. si pentru prima data dupa 3 ani, simt ca este absolut posibil!

stiu ca suna ca o reclama, dar nu stiu ce sa fac sa schimb. asta este mesajul meu.

o zi buna!

ma rog, e deja 2 martie, dar observ ca toata lumea a scris de 1 martie, asa ca ma conformez si eu...
am cateva amintiri de mentionat:

-cum in clasele 1-4 duceam toti cate un martisor invatatoarel noastre dragi. eram 40 in clasa, si saraca se chinuia mereu sa le puna in piept pe toate, sa nu ne supere pe niciunul... tare draga ne-a fost tuturor, am fost prima ei serie 1-4, si ne-a indragit si ea pe noi... am fost si o clasa reusita, cel putina sa imi place mie sa cred. ne-a rugat sa o cautam intotdeauna in periada asta 1-8 martie, insa din pacata nu mai stau in orasul acela de vreo 12 ani.. ii trimit un gand bun

-lalelele: florile mele preferate, pentru ca "iubitul" meu din 1-4 mi-a dat in clasa a 5-a o lalea. noi doi cumparam flori pentru domnisoara invatatoare, si mi-a luat si mie una... ce emotie pe mine :D

-se apropie 8 martie, care in copilarie insemna ziua mamei: deja faceam felicitari, pregateam cadouri pt mama mea...atat cat ma ducea pe mine capul pe vremea aia.... acum ma sarbatoresc si pe mine, mai ales ca am ajuns si eu sa fiu mamica intre timp. puiul meu e prea mic sa stie de asta deocamdata, dar taticul lui stie..

caldura...dar de asta se bucura toata lumea...toti speram sa nu mai vina peste noi vreo zapada....desi cand eram copil ce ma mai bucuram de ea...era mult mai amuzant decat acum...

si revenind in prezent...chiar sper sa am un an bun... am nevoie sa ma simt bine in pielea mea si presimt ca va fi primul an in ultimii 3, in care o sa fiu la inaltime...am nevoie de vara, de caldura, de energie...

tuturor o primavara excelenta!

-

am reusit sa fac un inventar destul de complet al vocabularului lui victor. arata cam asa:

1. scaun – cau
2. perna - nani
3. paturica lui de dormit – nani
4. inchide/deschide – ti
5. capac – coco
6. cap – cacu
7. caciula - cacu
8. masina - tutu
9. ninge-ige
10.ploaie – vaia
11.broasca - vava
12.minge –ighe, ighi
13.bec- becu (becul)
14.verde - vete
15.roata - vata
16.ochi- oti
17.ochelari – bau
18.cantec, muzica - lala
19.pitic - titi
20.alba ca zapada – bada
21.pisica - mau
22.copil – bebe
23.urs – mol
24.mar – mal (adica cu a, din sa mergem)
25.tigru - tii
26.rata – paca
27.telefon – au
28.perete - pete
29.arde – ade
30.catel – ham
31.par – pol
32.ceas – ti-tac
33.mana – muna

Dintre cele corecte ar fi:
nani, pat, mami, tati, mamaia, tataia, baie, lapte, apa, buba, aia, caca, pipi, nu, da, unu, doi, tei (trei), patu (patru), cal, ou

Cum se exprima:
-prin expresii care contin cuvinte ca “al lui”, adica:
Bau alu mami – ochelarii lui mami
Apa alu tati – apa/berea lui tati

-propozitia noastra preferata: e gol
mami/tati/tataia eaa-nani (mami, etc doarme)
mami eaa-baie,(mami e la baie)
titi/mau/bebe aa-lala (piticul, etc care canta)
titi aa-bau (piticul cu ochelari)

recunoaste literele A si B

spune cum il cheama:Vito

florin este prietenul nostru. este sotul monicai, iar pe monica am cunoscut-o initial numai virtual, facand parte dintr-un grup de gravide si mamici, apoi fata in fata, dupa ce am nascut. ne-am vazut copiii crescand...acum sotul ei are nevoie de noi.

s-a deschis si un blog, ca toti cei interesati sa poata citi vesti despre ei, si astfel, de cate ori este nevoie, sa putem strange fondurile necesare ca el sa poata primi o sansa la viata alaturi de frumoasa lui familie.

eu zic ca m-am lasat de fumat...adica nu am mai cumparat un pachet cam de vreo 2 saptamani. insa de fumat am mai fumat. la servici am mai cerut o tigara, doua...mai iaes in oras si la fel, mai cer daca fumeaza cineva...insa nu vreau sa ajung ca aia, care spun ca s-au lasat de cumparat tigari...

acasa nu mai fumez deloc. daca nu ies din casa sau daca ies cu victor, la fel, nu fumez.
practic, nu mai fumez.

e amuzant ca ma mai vede cineva cu tigara in mana si ma intreaba:
tu nu te lasasei de fumat?
ba da, zic eu fumand... adica exact asta zic, pentru ca mi se pare un pic comic..

insa m-am lasat. la cat fumam, adica un pachet cel putin, pe zi, acum 3 tigari pe saptamana, in medie, si asta asa, ca sa nu stau fara sa fumez pe langa fumatori.
pentru ca oricine stie ce greu e sa stai langa cineva care fumeaza. ei bine, eu ma sufoc. insa daca fumez si eu, e alta viata!

asa ca, m-am lasat sau nu? o colega de servici, care s-a lasat si ea tot ca mine (ea are ratie de 2 tigari pe zi) mi-a zis sa incercam sa ne lasam de tot, sa nu ne mai prostim. in acel moment amandoua aveam aprinsa cate o tigara...

deci? care-i treaba? intreb si eu, retoric, mai mult ca sa ma aflu-n treaba, ca nu stiu exact ce o sa fac.
cel mai important e ca nu-l mai expun pe victor deloc la fum de tigara. adica oricum il feream si cand fumam, dar era casa de fumatori, ce mai la deal la vale :D (imi plac mie expresiile astea, si mai ales cand le aud la televizor la stiri. m-am stricat de ras intr-o zi, cand spunea foarte serioasa monica nu-stiu-cum de la pro tv, ca explozia s-a auzit "de la o posta" si eu, singura pe canapea: de la care posta, mai fata? nu am facut facultatea de jurnalism, si s-ar putea sa ma insel, dar acesta e limbaj de stiri? asa ii invata oare? mie personal mi s-ar parea ca ar trebui sa se exprime mai obiectiv, mai concret... sau poate vor sa capteze atentia prin expresii care sa se agate de ureche, cine stie. ei le stiu pe ale lor. insa mie mi se pare aiurea. si am mai auzit expresii de genul asta, dar imi scapa acum)

in concluzie, eu zic ca m-am lasat, in proportie de 90%...e destul, zic eu.

sambata am facut supa crema de dovlecei, si un piure din dovlecei si cartofi. la cat sunt eu de mofturoasa, nici macar nu le-am gustat..cah! insa victor a fost incantat! a mancat un castronel de piure, si peste o ora, o farfurie de supa cu crutoane. fantastic!

am fost asa de mandra de el, incat i-am cumparat plastilina. prima lui intalnire cu plastilina.
insa inainte sa ajunga la el, mi-am petrecut eu cam doua ore modeland la ea, facand bile, cuburi si serpisori, ca altceva nu stiu sa fac. insa mirosul ala mi-a adus aminte de gradinita, de copilarie, de jocuri...mmm vremuri apuse. uite ca mai retraim cate ceva prin copiii nostri.
de ex, nici eu si nici sotul meu nu cred ca am vazut vreodata toate filmele astea disney clasice. stiam povestile pentru ca le-am citit, pe cele care au fost carti, sau le-am auzit, ni s-au povestit filmele, am mai vazut fragmente...dar nu stiam nimic cap-coada. acum le stim pe dinafara. le vedem de cel putin 2-3 ori pe zi cate una, depinde care e favorita zilei...

oricum, plastilina. victor a fost oarecum incantat. i-a placut s-o apese cu degetelele, dar imi dadea s-o fac la loc bile. astea ii placeau, ighii, adica mingii. apoi nu le-a mai presat, le-a plimbat prin casa. i-am dat niste castronele de plastic colorate, cumparate special sa se joace el cu ele, si le-a turnat dintr-un castron in altul. (uite ca fac ceva montessori fara sa am idee, am realizat citind pe alt blog ceva asemanator :D )

sa zicem ca a fost un succes relativ, asa ca mai amanam.

a doua aventura a fost mai grava, sau ar fi putut sa fie...

acum cateva luni, l-am observat pe victor ca daca se ridica pe varfuri in patut, are burtica deasupra grilajului. mi-am exprimat grija cum ca ar putea cadea peste grilaj. cine m-a auzit a zis ca nu se poate asa ceva, mai ales ca si sotul si cumnatul meu au crescut in acelasi patut, si nu au cazut pe deasupra.

si totusi, aseara victor a cazut peste grilaj. eu nu eram acasa, sotul a auzit bufnitura si apoi planset...cum o fi cazut nu stim, el l-a gasit pe spate....l-a studiat bine, parea ok, l-a linistit si l-a culcat. azi tot asa, l-a studiat inainte sa pleca la servici... e bine, nu are un comportament diferit...

dar ma termina loviturile la cap, sunt sinsitre tocmai pentru ca nu poti sti ce poate aparea...

oricum, e clar ca trebuie sa ii facem mobila in camera...de cand zic eu si tot amanam. uite ca s-a produs si evenimentul care sa ne determine sa ne grabim putin..

cam astea ar fi. deocamdata... la cum sunt copiii, precis mai apare ceva, curand.

am primit premii de la kristina multumesc foarte mult!





le dau mai departe simonei

gata, a inceput. de azi copilul meu urcat prima treapta a sistemului...sau prima a fost bona...sa zicem totusi ca acum incepe totusi sistemul.

adica l-am dus la cresa, mai!

mama mea urma sa vina sa stea cu noi din februrie, insa nu se mai poate. bona mea incepe si ea munca prin martie, asa ca a trebuit sa gasim o solutie. nu am avut chef sa mai caut bona, pentru ca nevoile mele sunt destul de reduse, si nu stiu daca mai gaseam pe cineva ca gabi.

asa ca am cautat gradinita particulara, care sa aiba si sistem de cresa. am gasit, si inca nu prea greu. important e sa ai cu ce sa platesti, in rest, cam de toate gasesti..

azi ne-am dus sa vedem cum e acolo. am sunat initial, si ne-a spus directoarea ca putem merge oricand sa vedem, locuri au, daca ne place vorbim mai multe.

femeile de acolo au zis sa-l lasam pe copil sa vedem daca sta, cum se acomodeaza...si l-am lasat. nu avea nimic pregatit la el, nici pampers, nici sticla cu apa..
a stat victor fara probleme! nu a plans deloc, s-a jucat, a mancat doua feluri de mancare, a dormit...iar la 4, cand s-a dus taticul lui sa-l ia, i s-a comunicat ca victor este pe olita si nu poate fi deranjat :)))) evident ca nu a facut nimic...

nici nu ma asteptam la mai putin din partea lui, ma refer la acomodare. el merge la bona de cateva luni, stie ca ramane undeva si doarme si mananca, si mami vine intotdeauna si il ia acasa. pana, aici, nimic deosebit. sa vedem daca suporta asta iin fiecare zi.

sa vedem cum ne este noua sa stam atatea ore singuri acasa...
sa vedem cum ne descurcam in zilele cand eu am ore pana la 7, mihai vine si el tot la 7, si victor trebuie sa fie adus acasa la ora 5!
sa speram ca nu vor fi foarte multe zile de genul asta...cateva pe luna, dar gasim noi o solutie.

important e ca megem la gradi!

ieri a nins. muult, ca-n povesti. era frig, putin vant care-ti sufla zapada in ochi... masinila dansau pe strazi, oamenii erau destul de nervosi...
eu am mers pentru prima oara dupa vreo 3 ani, cu autobuzul. am avut un sentiment snob de incantare, de a calatori cu "ceilalti"...cu toate ca sunt sigura ca multi dintre calatori erau ca mine, soferi care nu si-au scos masina din parcare.

eu personal am scos-o ieri de dimineata, am dus copilul la bona. am iesit cu el din casa imbracat gros, hotarata sa mergem pe jos, mai ales ca nu e prea departe. m-am uitat la masina si am vazut ca avea doar putina zapada pe partea stanga, se putea iesi cu ea... asa ca am bagat copilul in masina, ca deja se stramba de vant... am luat lopata si am facut putin loc in jurul masinii... si am plecat. am ajuns la destinatie si m-am si intors. m-am inzapezit de 2 ori, o data din vina altora, ca a trebuit sa opresc sa astept... asta e cel mai rau, sa opresti. e mai bine sa mergi, sa accelerezi, sa dansezi din fund, sa invarti volanul pana pui masina pe drum...dar sa nu opresti, ca risti sa nu mai pleci...

am si inzapezit eu pe unul...mi-a parut rau de el, dar nu aveam ce-i face. am trecut amandoi pe un drum ingust, unul pe langa altul, cu mare atentie, eu am trecut, si cand m-am uitat in oglinda, el oprise...in mormanul de zapada de pe margine. s-a dat jos si tot arata cu mainile spre mine :D am pus avariile si am asteptat putin...ce-i puteam face eu? nici nu stiu exact ce s-a intamplat...am plecat.

in spatele blocului m-a inzapezit pe mine unul, ca el voia sa iasa, eu sa intru, el m-a pus sa dau cu spatele sa-i fac loc...si am dat, dar am si ramas acolo... noroc ca omul m-a ajutat, a impins la masina...eu nu-i puteam face asta omului de mai devreme...nici nu-mi dau seama daca am fost nesimtita sau nu...

aa, cu genunchiul... pai, a nins, cum spuneam, si am plecat cu sotul sa-i cumparam sanie copilului. am gasit, am luat, am iesit din magazin...din real. toata lumea stie usile alea care se deschid cu senzor, intri si te izbeste aerul cald, si e bine, ca vii de la frig...
ei bine, cand iesi, tot pe acolo, mare atentie! cand viscolul baga zapada pe gresie, si aerul cald o topeste si usa se deschide iar, si intra alta zapada...eu am ingenunchiat la picioarele sotului aseara in aceste conditii, si m-am lovit rau e tot la genunchi. dar rau, ca am stat cam un minut pe jos si chitaiam de durere...ma temeam ca nu o sa mai pot merge.dar am mers aseara, chiar binisor, am fost si cu copilul cu sania..
insa toata noaptea m-a dururt, si abia ma puteam intoarce in pat. azi abia m-am dat jos din pat si ma doare si cand stau. nu pot sa-l indoi, ma sprijin in el foarte putin, si am impresia ca genunchiul se duce in fata cand ma sprijin pe el.

in aceste conditii oamenii dau in judecata magazinul? cer despagubiri? mi s-ar parea normal...dar si aiurea, in tara noastra..

comic a fost ca sotul meu imi spunea pe urma ca am cazut in doi timpi. intai m-am dezechilibrat, si el a zis ca nu mai cad...dupa care am facut buf...
pe mine ma enerveaza numai faptul ca am cazut, pentru ca eu nu cad
eu ma dezechilibrez si atat. cad din picioare o data la 4-5 ani. asa sunt eu si ma laud cu asta. se chinuiau colegii sa ma faca sa cad, prin scoala generala si mai tarziu...nu cadeam, ma tin bine pe picioare. cad doar pe gheata sau daca ma ridici e la pamant si dai cu mine pe jos.

oricum, afara e frumos, sper sa-l conving pe sot sa iasa cu copilul, cu sania, dar fara mine...

azi m-am lovit pentru prima oara de realitatea varstei mele.
am facut o echografie mamara. am o displazie mai accentuata la sanul drept, si mai usoara ca cel stang. tesut fibromatos, dar nu foarte tare. nu am chisturi, noduli, etc.

dar uite ca am facut si asa ceva, o investigatie de femeie matura. pentru ca sincer, desi sunt maritata si am si copil, in cea mai mare parte a timpului ma cred inca pustoaica, adica verde. poate si datorita faptului ca lucrez cu copii, fie ei mai mici sau mai mari.

deci am peste 30 de ani, anul asta fac 32. nu e cine stie ce cifra, insa imi dau seama ca de acum inainte corpul nu ma mai ajuta, ci trebuie sa-l ajut eu pe el. daca pana acum foloseam din an in paste o crema, de-acum va trebui sa imi fac un obicei regulat. nu mai am 18 ani de vreo 14...

nu mi-e frica de boli. am o presimtire ca nu voi fi bolnava niciodata.
o astfel de presimtire arata ca sunt inca tanara, si cred ca lucrurile rele nu mi se vor intampla niciodata mie. si nici celor apropiati. imi vine sa plang cand aud de prieteni tineri cu probleme de sanatate si nu mai stiu cui sa multumesc ca suntem sanantosi cu totii, in familie, deocamdata.

oricum, ma simt tanara. asta e important. imi refac starea de spirit care se dusese pe pustii dupa nastere...dupa 40 de kg puse in sarcina... dupa eforturi chinuitoare, mai mult psihice, de a le da jos. insa ceve-ceva, am reusit, si incep sa ma simt mai bine in pielea mea de la o vreme.

da. nu pe mine personal. citea despre persoane care isi numara pasii in timp ce merg, si intreba, retoric, desigur, cate de dement sa fii sa iti numeri pasii in timp ce mergi.
ei bine, eu imi numar pasii de cand ma stiu. nu stiu de ce, nu imi aduc aminte niciodata cand am inceput sau daca incep cu 1...doar imi dau seama la un moment dat ca urmaresc cadenta pasilor 21,22,23...acum, ca ma gandesc la asta, nu cred ca imi aduc aminte sa fi numarat vreodata 16-17-18...cred ca numai de la 20 in sus, ca se pot spune in 2 pasi :D

poate chiar sunt dementa :)) oricum, pentru mine un lucru care ma caracterizeaza, este piticul meu, particularitatea mea, neuronul meu de nebunie. mi se pare ca e ceva interesant la mine.

mircea badea ma crede dementa :))) asta nu o sa ma impiedice insa sa-l ascult in continuare. pentru ca ma face sa rad de fiecare data. azi m-a amuzat cu un nume: babi minune. exact asa cum am scris a spus el, se amuza si el spunand asa cum ma amuzam eu auzind.

deci nu mai conteaza ce crede el despre faptul ca eu imi numar pasii cand merg.

sau cum am pierdut eu 400 de lei din cei 6 pe care trebuia sa ii iau...

stiam ca trebuie sa depun un dosar pe undeva, in care sa anunt ca m-am intors mai devreme la munca din concediu ce crestere a copilului. stiam asta de cand am intrat in concediu. insa am amanat sa depun dosarul. nu stiu sigur de ce. am avut hartia necesara de la inspectorat inca din octombrie. ce m-a facut sa nu ma duc la primarie? ce am tot facut in timpul asta?
habar nu am. sincer, m-am gandit ca se vor da banii si din urma, ca doar am muncit, nu?

nu. nu se dau din urma. voi lua doar de azi, de cand am inregistrat dosarul, pana face baiatul 2 ani. adica fix doua luni, de pe 13 pe 13, asa s-a nimerit.

nu intereseaza pe nimeni ca m-am dus la munca de la 1 septembrie. conteaza cand am depus afurisitul de dosar! care trebuia depus la 15 zile de la reluarea serviciului...

asta ca sa-mi fie invatatura de minte...nu ca ar fi cine stie ce suma, desi daca te gandesti cate jucarii ii puteam lua cu banii astia...ii puneam rolete la geam sa nu mai intre soarele ziua cand doarme... carti, ursuleti...eheee

un nou an.
ca multi altii, mi-am propus o gramada de lucruri pentru 2010, si in principiu, pentru restul vietii...

in primul rand, si eu si sotul meu ne-am lasat de fumat. eu am fumat ultima tigara acum o ora, el la 12 noaptea, inainte de anul nou. adica anul trecut, cum ar veni...

in al doilea rand, am realizat amandoi cat de important e copilul pentru noi. adica stiam noi, dar azi ne-a luat prin surprindere cum ne-am simtit cand ne-am dus sa-l luam de la bunici, si mai ales faptul ca si el se bucura sa ne vada, si voia sa plece cu noi... nu se mai dezlipea de noi, nu mai voia sa plecam din camera unde era el, mereu ne cauta, de striga daca ieseam... se temea ca plecam si-l lasam iar...puiul nostru stie cine suntem!!!! in ultimele doua zile cerea albumul cu fotografii sa se uite la pozele cu noi... ce inspirata am fost ca am facut albumul ala pentru mamaie...

si am mai auzit noi astazi ceva intr-un film, chiar inainte sa plecam dupa copil: joaca-te cu copiii tai acum cat sunt mici, si te vor aproape, ca peste cativa ani vei cersi tu putina atentie din partea lor... asa ca avem de gand sa tinem cont si de asta.

si mai vrem sanatate. si pentru asta, pun un link, asa ca un wake-up call, pentru cine doreste: http://zicolorata.blogspot.com/