dupa vacanta de paste, iar mergem la scoala.
am dus copilul la gradinita, unde a ramas foarte cuminte, nici macar nu mi-a zis pa, mami...ceea ce m-a cam durut sincer, ma uitam dupa el si nu-mi venea sa cred ce repede pleca de langa mine de mana cu doamna mari...dar ce sa mai fac..
oricum, bine ca a ramas fara probleme, pentru ca de acasa am plecat cu urlete. a vazut chiar inainte de plecare tricicleta si m-a innebunit:tititicaaa! tititicaaaaaa!...am coborat scara blocului in urlete, luat in brate, in masina apropate aruncat ca incepuse sa-mi cada din brate, eu avand si geanta lui cu haine si gentuta cu pachetelul...
dupa aceea evident ca plangea ca nu a urcat singur in masina. l-am dat jos sa urce el, si el a luat-o inapoi plangand spre scara blocului tititicaaaa!!!!! abia l-am convins sa urce iar in masina...

asta e, important e ca pana la urma s-a linistit, micutul.

azi trebuie sa fie prima zi din restul vietii mele...am inceput si al doilea serviciu al meu, adica de fapt o colaborare part time. e complet diferit de slujba mea de profesor, pentru ca aici nu sunt angajatul scolii/directorului/inspectoratului/ministerului, si sunt propriul meu sef.
activitatea e complet alta, desi undeva merg in paralel, pentru ca la ambele eu am niste informatii de oferit, si fiecare face cu ele ce doreste. informatiile sunt legate de ceva ce ne intereseaza pe toti, dar nu acordam atata atentie cat ar trebui: nutritie. domeniul e larg, si eu abia incep sa invat. in acelasi timp, invat ce inseamna independenta financiara si cum sa nu mai fiu sclavul banilor...

intr-un fel totul vine contra firii mele de pana acum, cand eram multumita sa-mi iau salariul, dei cand vedeam cifrele ma apuca asa o lehamite....aici insa trebuie sa muncesc. cat muncesc, atatia bani fac, e simplu.
si pana acum uram sa citesc carti de dezvoltare personala. nu credeam ca un oarecare stie el sa-mi spuna mie despre mine, cum as putea sa fiu daca as vrea. de curand mi-am dat seama ca poate oamenii aia stiu despre ce vorbesc. sau cel putin, pot sa vad daca au dreptate. pana la urma ce as avea de pierdut daca depasesc macar una din barierele mele, si anume aceea cu vorbitul la telefon? pentru ca eu nu sun nici macar sa comand pizza, sau la informatii, sau la cablu... cel mai mult imi place cand raspunde robotul :D

oricum, sper sa iasa ceva din asta. desi primul lucru pe care l-am invatat este ca indoiala naste indoiala. cuvantul "sper" deja inseamna ca nu sunt sigura. deci: stiu ca va iesi ceva de aici, atata timp cat voi face tot ce pot in aceasta directie.