adica bunici pentru copil. eu am, dar sunt in orase diferite, altele decat cel in care stau eu. si sunt tare fericita cand ii vizitez, si pe unii si pe ceilalti, ca mai pot delega. adica se mai ocupa si altcineva de victor. ca de una singura e tare greu. devine uneori insuportabil sa fii single mother. oricat ar fi copilul de cuminte, tot iti vine sa ii tragi una. e obositor psihic, nu fizic. nu te poti fofila de la nici o indatorire, esti obligata sa le faci pe toate. si tare ai mai vrea uneori sa stai si sa nu faci nimic. insa de cele mai multe ori nu poti.
asa ca acum sunt la parintii mei. momentan mama mea se ocupa de el iar eu stau la bucatarie si fumez linistita. il aud vorbind, chitaind... stiu ca e cineva cu el si nu imi bat eu capul. sper ca asta nu ma face o mama denaturata...si asa am impresia uneori ca sunt prea degajata. copilul meu are voie sa se joace cu aproape orice si sa bage in gura cam tot ce gaseste. copilul meu mai si plange, mai sta si singur, mai si cade si nu panicheza maica-sa chiar daca el urla. "sus, mami, sus victor" e de obicei suficient. se mai loveste, "asta e, mami se mai intampla" . nu face baie in fiecare seara, ca nu se poate murdari foarte tare, nu? si servetelele pamperi sunt bune uneori sa facem o baita scurta si cuprinzatoare...si e sanatos, vesel, merge, vorbeste mult, mananca bine, e curios peste poate.... deci ceva fac eu bine..

cand am deschis blogul credeam ca o sa am foarte multe de scris. asta ca sa vorbim de supraestimare.... constat ca nu am asa de des ceva important de comunicat. e adevarat ca vorbesc mult si tin conversatii in gand, insa cand vine vorba de scris.... am tinut ani de zile jurnal. stiu exact cand am inceput: pe 1 martie 1990. ar fi cam 19 ani de atunci, dupa calculele mele. stiu ca avusese loc revolutia, eu eram atunci in clasa a 5-a si foarte patrunsa de evenimentul istoric. tin minte ca am scris despre "orasele martir" ....fara intrerupere am tinut jurnal pana in clasa a 12-a. atunci am avut alt eveniment important, care s-a soldat cu certuri nesfarsite cu tatal meu, apoi violarea jurnalului meu personal.... de atunci nu am mai avut incredere in asternerea gandurilor pe hartie. am mai avut multe incercari de a relua obiceiul, dupa facultate, insa nereusite. mai sigur sa iti tii gandurile pentru tine. cu toate ca pierderea acestui obicei a mai insemnat si pierderea sirului evenimentelor. in jurnal te poti uita oricand sa vezi cu exactitate ordinea in care s-au petrecut lucrurile. si eu scriam mult. la un moment dat aveam 25 de jurnale. foarte prolifica. foarte copilaroasa la inceput, din ce in ce mai serioasa, apoi patetica si jalnica, apoi dramatica si filosofica...acolo era viata mea.

o alta forma de exprimare in scris am mai avut in clasa a 11-a si a 12-a, cu prietena mea. caietele de conversatie.... asta ca sa nu vorbim in timpul orei. il luam pe rand acasa si ne raspundeam. nu ca nu am fi avut timp sa vorbim. dar era mai interesant.altfel ti se insira gandurile in scris, cand te poti opri sa te gandesti cum sa formulezi...

am mai scris eu si un jurnal de sarcina, insa ar fi trebuit sa fie mai cuprinzator. am si un jurnal al lui victor...dar l-am intrerupt si pe ala. poate aici sa reusesc sa imi recapat firul ideilor.