Deseori copilul se supara pentru un fleac, iar parintii nu inteleg intru totul ceea ce ii provoaca aceasta imbufnare. Cand il intrebi, el se inchide in sine. Si cum nu are niciodata suficiente dovezi de dragoste, iar cea de ieri nu este suficienta pentru astazi, el reincepe...
De ce isi schimba brusc dispozitia?
Prin imbufnare, copiii nu urmaresc sa-i pedepseasca sau sa-i enerveze pe parinti! Facand pe suparatul, de fapt el trimite un mesaj ce trebuie decodificat. El cauta sa exprime un sentiment pe care el nu reuseste sa-l spuna altfel. Poate fi pentru ca el nu stie sa gaseasca cuvintele, sau pentru ca in familie nu se comunica suficient. El vrea sa atraga atentia parintilor, obligandu-i sa reactioneze.
Cand emotiile il coplesesc, imbufnarea poate fi pentru copil un mod de a se proteja impotriva intensitatii lor. De exemplu gelozia (ce exista intre frati si surori) o traieste cu intensitate. Acordati un privilegiu altuia? Si iata-l convins ca este mai putin iubit, dat la o parte. El se retrage asupra lui insusi, in incercarea de a se apara impotriva sentimentelor ostile fata de un rival. Tot astfel, un eveniment fericit pentru sa ii provoace emotii dificil de stapanit si atunci se protejeaza astfel.
Cum poate fi ajutat pentru a depasi aceasta atitudine?
Nu va enervati! Inca de cand se simte un pic neglijat, el ia un aer posac si asteapta reactiile parintilor. Ei riposteaza, iritandu-se? E problema lor! Pentru copil conteaza mai putin cum reactioneaza ei, important e faptul ca nu ii lasa indiferenti.
Nu va lasati pacaliti! Atitudinea "tafnoasa" devine repede o tactica pentru copil daca parintii se lasa prinsi in capcana. Cedand unui copil pentru ca nu le place sa-l vada posomorat, ei se lasa santajati. Micul nostru smecher sesiseaza daca acest comportament este tolerat si incepe sa-l utilizeze sistematic cand i refuza cate ceva. Ca o arma.
Trebuie sa luati o atitudine ferma! Imbufnarea trebuie sa fie inteleasa ca o nevoie de limite, de control. Un copil care sta bosumflat pentru ca este frustrat sau nemultumit ca nu obtine ceeea ce vrea, nu se simte in al noualea cer! Inconstient, el cere adultilor sa intervina si vrea sa-i determine sa actioneze autoritar. El le spune in acest mod:"Eu cer prea mult. Vreau sa ma opriti pentru ca singur nu o sa reusesc."
Incepeti sa analizati situatia! In ce imprejurare se imbufneaza el si care sunt semnele pe care le adreseaza? Intelegerea motivatiilor copilului, permite adaptarea raspunsurilor parintilor.
Adesea, este suficient un cuvant de alint, o mangaiere deoarece calmeaza, linisteste.
Fiti categorici! In caz de opozitie manifesta, un ferm " Exista lucruri permise si altele nu", il ajuta.
Daca nu se potoleste, trebuie lasat in pace un timp. In caz ca nu insistati si il ignorati, el se va opri singur.
Cereti sprijinul unui specialist! Aveti nevoie de un ajutor de specialitate atunci cand sesizati frecvent ca micutul se retrage in sine, in lumea sa, indepartandu-se de viata familiala si scolara.

Ambianta din familie influenteaza adaptarea scolara ?
Scolarul mic are o personalitate in evolutie. Adaptarea sa scolara rezulta din felul in care se ajusteaza caracteristicile si trasaturile sale de personalitate la exigentele scolare din ce in ce mai mari. Pregatirea pentru o integrare scolara reusita, incepe inca din familie, apoi continua in gradinita (perioada ce premerge celei scolare). Intrat in scoala, copilul este solicitat intens intelectual, invatarea devenind tipul fundamental de activitate. El dobandeste o mai mare stabilitate si un echilibru al vietii afective.Atitudinea fata de scoala, felul relationarii cu ceilalti, depind de "experienta de viata" acumulata in familie. Daca parintii reusesc sa mentina in familie o atmosfera calda, securizanta si isi manifesta autoritatea intr-un mod echilibrat, acest fapt va avea rezonante pozitive in adaptarea propriu-zisa (copilul are o stima de sine inalta, e increzator in sine, responsabil).Copilul are nevoie de o ambianta calda, dar si de supunere, de reguli carora sa se conformeze, stabilite in acord cu parintii. "Cumpatarea e masura tuturor lucrurilor", o dozare optima a caldurii afective si autoritatii parintesti fiind premisele unei bune adaptari a copilului. Invers, excesele in exercitarea autoritatii (un control excesiv sau insuficient), determina dificultati in adaptarea copilului.
Un parinte prea exigent, excesiv de autoritar, ii mareste acestuia dependenta de el. Copilul nu se mai simte liber, este mai putin prietenos si spontan, va avea mari dificultati de maturizare.
La cealalta extrema, copiii ai caror parinti exercita un control insuficient asupra lor, fiind astfel fortati sa fie prematur autonomi, sunt dezordonati, mediocri, inadaptati la cerintele scolare.
Ce se intampla daca atmosfera din familie este ostila?
Parintele ostil si autoritar, creeaza copilului o supunere fortata, pasiv-agresiva. Copilul traieste in tensiune si se simte respins, nefericit, inferior si va dezvolta teama de adulti, suspiciunea in legatura cu motivele si comportamentele altora, va avea tendinta sa se autopedepseasca si sa aiba dificultati de relationare.
Parintele ostil si cu control insuficient asupra copilului (genul de parinte ce spune frecvent "l-am scapat din mana"), incurajeaza la acesta din urma impulsivitatea si conduitele dezordonate (cazul familiilor delicventilor juvenili).
Relatiile din familie (dintre parinti si copii si dintre parinti) au consecinte in privinta formarii personalitatii copilului. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Traind repetat si intens in aceste tensiuni, trebuinta de securitate a copilului nu este satisfacuta, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic, fapt ce ii afecteaza evolutia sa scolara. Suferinta morala a copilului se reflecta in conduita scolara, determinand apatie, dezinteres fata de invatatura, chiar respingere fata de scoala sau ostilitate. Si chiar daca parintii nu divorteaza, ambianta tensionata si nesigura are consecinte negative asupra performantelor scolare. Climatul afectiv joaca un rol considerabil pentru elevii emotivi, tulburarile afective asociindu-se cu dificultati de adaptare.Ambianta familiala este hotaratoare pentru modul in care copilul isi fundamenteaza conceptia generala despre lume si viata si pentru formarea personalitatii sale. Modul de a fi al parintilor, felul lor de a gandi, de a-si exprima trairile, va servi drept prim model pentru copil. Daca parintii sunt capabili sa-si pastreze calmul si increderea in situatii problematice, si copilul va fi capabil de autocontrol. Parintele comunicativ, afectuos, deschis il va stimula pe copil sa se deschida si sa comunice la randul sau. Atatia parinti se plang ca proprii copii nu comunica cu ei, ca au rezerve si retineri. De cele mai multe ori, realitatea este ca nu i-au invatat sa comunice, avand ei insisi destule dificultati, rezerve si inhibitii in comunicare.Pentru parintii ce isi critica distructiv copiii in mod repetat si ii devalorizeaza, riscul este acela ca acestia din urma sa acorde credibilitate criticilor si sa le asimileze. De exemplu, copilul poate gandi: "Daca tata zice ca sunt prost, inseamna ca asa este". Copilul sufera si fiecare critica, fiecare esec ii intareste convingerea ca ceva nu este in regula cu el, ca este inferior celorlalti. Nu e de mirare ca astfel devine nesigur si se subapreciaza, iar comportamentul lui este un raspuns al propriilor convingeri deformate: se comporta ca un "prost", convins fiind ca asa este.Aprobarea si valorizarea parintilor sunt pentru copil confirmari ale propriei valori si in functie de acestea, copilul se va aprecia sau subaprecia.In concluzie, constelatia familiala prin reteaua ei de relatii si sistemul de valori, influenteaza adaptarea scolara, ca atare fiti foarte atenti cum va purtati cu copilul/copii dumneavoastra pentru ca, de fapt, le determinati evolutia in viata.In articolele care vor urma vom da exemple practice despre modul in care trebuie abordate situatiile problema.