"Nascuti la inceputul anilor 70-80,

Vedem acum in anul 2009 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori
mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa
platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Ratele si "vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea","Sticluta cuotrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video
(inchiriam un video si stateam sa ne uitam a filme 2 zile inchisi in
casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.

Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri".

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...

Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.

Am citit "Licurici", "Pif", Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara
teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uita pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam"..

Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu
toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide
mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea
"Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ...

Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru !"


nu mai sunt in stare sa scriu pe blog, nu stiu exact de ce.ma cam asteptam la asta pana la urma. sa vedem ce va mai fi. deocamdata acest mail mi-a provocat o nostalgie pe care am vrut s-o impart cu cine ma citeste. cu toate ca am impresia ca am mai citit acest text pe undeva. inh mod sigur cineva l-a creat.oricum, nu mi-a parvenit cu vreun copyright. voi pune totusi ghilimele....

nou, adica...

azi fac 1 an de cand am luat permisul. adica de azi nu mai sunt incepatoare. am dat semnele jos de vreo doua saptamani, sincer, dar mergeam cu oarecare teama... de azi gata, le pot arunca.

mai nou imi pare rau ca m-am intors la servici. pentru ca nu imi mai place deloc ideea de a-mi duce copilul la bona, oricat de buna ar fi ea, si oricat ar avea de castigat victor din asta. si are de castigat pentru ca se joaca acolo cu baietelul ei, deci socializaza, si asta e un lucru bun, nu? dar mi se pare ca eu pierd teren in fata lui, pe cand bona castiga. pe mine nu mai vrea sa ma pupe, in schimb pe ea o pupa imediat. cand ajung cu el acasa incep crizele, e nervos, se arunca pe jos, e irascibil...acolo nu face asa ceva...
cand l-am nascut eram hotarata sa stau acasa cu el 2 ani. eram convinsa ca este cel mai important lucru si pentru mine si pentru el. apoi, la 1 an jumate lucrurile s-au derulat in asa fel incat am hotarat sa ma intorc la servici mai devreme. atunci eram incantata. ma simteam bine plecata de acasa, in alt mediu, am cunoscut oameni noi, eram si altceva decat mama lui victor. am inceput sa ma machiez din nou, sa ma imbrac mai bine, mai cu atentie...

insa euforia a trecut. mai ales cand aseara, de exemplu, eu am venit acasa obosita, ca am avut 6 ore, sotul si el dupa o zi de munca, si stateam amandoi pe canapea si ne uitam la victor, care plangea...si nu aveam putere sa facem nimic. eu cel putin incercam sa ma stapanesc sa nu tip la el. el evident ca simtise starea noastra.
si m-am intristat, m-am gandit chiar si ca l-am facut prea tarziu, ca nu mai am rabdare... am incercat sa-mi imaginez viata lui, crescut de parinti obositi, care nu au intotdeauna rabdarea necesara sa se joace cu el, care se enerveaza cand el vrea ceva si ei nu pot sa-i ofere ca prefera sa se odihneasca...

dar nu asa am crescut si noi? nu toti parintii muncesc? sau altii au mai multa rabdare ca noi? altii stiu mai multe? altii cum isi cresc copiii? tot asa, cu sentimentul de vinovatie? daca nu pot sa-l educ asa cum vreau pentru ca nu am rabdarea necesara? o sa ajung ca mama prietenei mele din copilarie, tot profesoara, care venea acasa si ii spunea fetei sa o lase-n pace, ca nu mai are chef si de ea, ca destul au enervat-o tampitii aia de la scoala? sper din tot sufletul ca nu.

toti parintii banuiesc ca trebuie sa invete la un moment dat sa separe serviciul de familie. dar cum poti lasa la usa oboseala cand ajungi acasa? cum pot lasa eu sentimentul de inutilitate la scoala? sentimentul ca ma duc la scoala si stau in fata unor copii care nu vor sa invete nimic, nu-i intereseaza, oricat m-as stradui eu... si pentru ei eu am renuntat la inca 6 luni de stat clipa de clipa cu propriul meu copil... pentru ce? pentru bani??? in niciun caz, asta e o gluma proasta.

si mai prost e ca nu mai pot da inapoi. mergem mai departe asa cum putem. trebuie doar sa incerc mai mult, sa trag mai mult de mine si sa sper ca rezultatele vor fi pe masura...trebuie sa imi maresc gradul de disponibilitate...

am primit si eu premii de la kristina




si le dau mai departe simonei si monicai