azi e ziua mea.... vorba memei mele, o data fac 31 pe 31...
cred ca e pentru prima data cand ma sarbatoresc in mai multe locuri. diseara ies cu fetele, ca o sarbatorita ce ma aflu... iar de maine... primesc musafiri: fini, prieteni, rude...
ma simt bine la varsta mea :))) sper sa fie si mai bine si sa am parte mereu de prieteni care sa tina la mine si cu care sa petrec si urmatoarele aniversari.... si pe ale lor...

mamaaa (in ultimele cateva zile chiar spune asta cu adresa, cand vine langa mine si vrea ceva)
tata ( a zis mai de mult, insa acum nu mai zice)
apa (destul de rar, nu mi-am dat seama daca e cu adresa sau nu)
daiiiii ( = da-mi)
iteee (spre punga cu biscuiti, sau orice e in zona aia si vrea el)
opaaa (cand se urca in pat)
gata (cand termina biberonul cu lapte si ii pun capacul)
coco ( cand umbla in mana cu un capac care stie el ca trebuie pus la ceva)
( si cand vede gainile)
baaaa (cand se joaca bau-bau) ( si cand se supara pe vreun obiect si da cu el de pamant)
oaaaaau ( in soapta, asa face leutul)
paaaaaa

si cel mai frumos facem noi amandoi spre bec: ridicam mainile, asa ca o rugaciune, lasam capul pe spate si strigam aaaaaaa .... stiu ca nu pare, dar e un moment comic, si toti prieteni se amuza cand ne vad facand asa...

nu stiu, e mult, e putin... oricum, victor vorbeste mult, tot timpul, cu intonatie, tine adevarate discursuri, dar nu inteleg nimic... sper sa inceapa sa ne traduca si noua cat mai curand

doamne, ce nu-mi plac! cel mai mult imi displace sa ma cert cu cineva. de asta evit de cele mai multe ori sa comentez. am avut o experienta in facultate.... cu o colega de camera. nu mai stiu de ce, dar stiu ca m-am vazut prinsa intr-o plasa de jigniri... m-am chinuit sa ma exprim cat mai voalat, sa nu jignesc pe fata... dar am fost improscata cu tot felul de invective.... am ramas masca, am pierdut firul ideilor si am tacut. groaznic a fost.
nu comentez niciodata nimic, mai ales cu oameni pe care nu-i cunosc. m-am luat odata de niste adolescenti in parc, vreo 5. se dadeau in toate chestiile alea pt copii, dar se dadeau cu inversunare, cu leaganul pana peste bara, calutul ala pe arc era lipit de pamant... parca voiau sa le rupa. si copilasii stateau si se uitau, asteptau sa se elibereze. la fel si parintii, bunicii... si eu. pana nu am mai putut. ( eram cu sotul si m-am simtit aparata :))))))) si le-am zis cate ceva. au comentat ei, dar au plecat. m-am simtit tare mandra de mine ca am zis ceva. dar cazurile astea sunt extrem de rare.
am admirat-o pe o prietena cand a ripostat in fata unei ospatarite care i-a cerut bani mai marunti sa platim niste sucuri, ca nu avea ea rest. si cred ca avea dreptate, nu e de datoria noastra sa avem bani ficsi cand platim ceva, nu?
la fel la magazinele de cartier sau la chioscurile de bilete. mereu iti dau rest pastile sau lame de gima, sau plicuri de ness.... am zis ca ma duc intr-o zi cu un pachet de guma sa cumpar bilet. sa se pare ca e moneda de schimb, nu? facem iar troc... ( am lasat odata la o terasa drept bacsis niste lame de guma si un pachet de servetele. ne-am amuzat, dar nu e tocmai ok, nu?)

sunt multe motive pentru care poti intra in conflict cu oamenii. unii se stapanesc din diferite motive: jena, teama de ridicol, buna crestere, indiferenta, lasitate, lipsa de interes, realizarea inutilitatii unui conflict.... altii aleg sa spuna ceva. uneori as vrea sa pot si eu. mor de nervi cand ma tot gandesc ce as fi putut spune intr-o situatie sau alta, dar nu am facut-o. cred ca la mine de cele mai multe ori motivul este lasitate, sau lipsa curajului, sau lipsa spontaneitatii, nu stiu exact. tot ce stiu e ca exact asa e si mama mea, si asa a fost toata viata. si mereu imi spune ca nu a fost bine, ca mai mult a fost afectata de faptul ca de multe ori nu au fost puse cartile pe masa, si asa s-a perpetuat o stare de nedreptate, sau nedreptatire.... a acceptat lucrurile asa cum au fost si de multe ori nu asta e cea mai buna cale. uneori e mai bine sa se aeriseasca si creierii, sa se faca lumina intr-o situatie neclara....un conflict deschis poate fi de preferat unei incordari interne? in mod sigur asta depinde de fiecare, de alegeri, de oamenii din jur, de parerea de spre sine....

cel mai greu imi e mie seara, cand il culc pe victor. in 99,9% din cazuri el adoarme repede, singur, il pun in patut, il pup, noapte buna, paaa, il mai pup si plec, inchid usa si nu se mai aude nimic.

dar in ultima vreme, parca atunci il apuca si pe el alintul cel mai mare... rade la mine, mai ia cu manutele de dupa gat, imi intinde talpile la pupat, zice si el paaaa (am o intonatie anume pentru el pe care el a imitat-o la perfectie) face cu manuta tot in felul lui special... si el paaa, si eu paaa, si mai un pup, mai un "cine e iubitul mic?", un "victor mic si iubit", etc, el iar paaaa, si zambet delicios, si iar ma intorc si il mai pup pe manuta intinsa dupa mine..... si nu as mai pleca. ies aproape plangand din camera, ca doar trebuie lasat copilul sa doarma pana la urma, nu?

imi vine sa-l iau sa doarma cu mine, mai ales in noptile cand sotul lucreaza... dar nu vreau. adica vreau, dar nu vreau....

asa cum am zis, m-am dus la aqua magic cu victor. si cu finii cei noi. mihai a muncit, ieri, dar a zis ca nu are rost sa nu ma duc. asa ca.... m-am dus.