doamne, ce nu-mi plac! cel mai mult imi displace sa ma cert cu cineva. de asta evit de cele mai multe ori sa comentez. am avut o experienta in facultate.... cu o colega de camera. nu mai stiu de ce, dar stiu ca m-am vazut prinsa intr-o plasa de jigniri... m-am chinuit sa ma exprim cat mai voalat, sa nu jignesc pe fata... dar am fost improscata cu tot felul de invective.... am ramas masca, am pierdut firul ideilor si am tacut. groaznic a fost.
nu comentez niciodata nimic, mai ales cu oameni pe care nu-i cunosc. m-am luat odata de niste adolescenti in parc, vreo 5. se dadeau in toate chestiile alea pt copii, dar se dadeau cu inversunare, cu leaganul pana peste bara, calutul ala pe arc era lipit de pamant... parca voiau sa le rupa. si copilasii stateau si se uitau, asteptau sa se elibereze. la fel si parintii, bunicii... si eu. pana nu am mai putut. ( eram cu sotul si m-am simtit aparata :))))))) si le-am zis cate ceva. au comentat ei, dar au plecat. m-am simtit tare mandra de mine ca am zis ceva. dar cazurile astea sunt extrem de rare.
am admirat-o pe o prietena cand a ripostat in fata unei ospatarite care i-a cerut bani mai marunti sa platim niste sucuri, ca nu avea ea rest. si cred ca avea dreptate, nu e de datoria noastra sa avem bani ficsi cand platim ceva, nu?
la fel la magazinele de cartier sau la chioscurile de bilete. mereu iti dau rest pastile sau lame de gima, sau plicuri de ness.... am zis ca ma duc intr-o zi cu un pachet de guma sa cumpar bilet. sa se pare ca e moneda de schimb, nu? facem iar troc... ( am lasat odata la o terasa drept bacsis niste lame de guma si un pachet de servetele. ne-am amuzat, dar nu e tocmai ok, nu?)

sunt multe motive pentru care poti intra in conflict cu oamenii. unii se stapanesc din diferite motive: jena, teama de ridicol, buna crestere, indiferenta, lasitate, lipsa de interes, realizarea inutilitatii unui conflict.... altii aleg sa spuna ceva. uneori as vrea sa pot si eu. mor de nervi cand ma tot gandesc ce as fi putut spune intr-o situatie sau alta, dar nu am facut-o. cred ca la mine de cele mai multe ori motivul este lasitate, sau lipsa curajului, sau lipsa spontaneitatii, nu stiu exact. tot ce stiu e ca exact asa e si mama mea, si asa a fost toata viata. si mereu imi spune ca nu a fost bine, ca mai mult a fost afectata de faptul ca de multe ori nu au fost puse cartile pe masa, si asa s-a perpetuat o stare de nedreptate, sau nedreptatire.... a acceptat lucrurile asa cum au fost si de multe ori nu asta e cea mai buna cale. uneori e mai bine sa se aeriseasca si creierii, sa se faca lumina intr-o situatie neclara....un conflict deschis poate fi de preferat unei incordari interne? in mod sigur asta depinde de fiecare, de alegeri, de oamenii din jur, de parerea de spre sine....