dar plictiseala ne omoara....


nu ca m-ar plictisi copilul, nu... saracu', mereu face ceva nou si intersant, si precis alt copil nu a mai facut asa ceva...
dar mereu fac acelasi lucru... mancare copilu', plimbat copilu', schimbat copilu', jucat cu copilu', culcat copilu', baie copilu' si asa mai departe...
colac peste pupaza (alta expresie pe care nu o inteleg) sunt la tara. adica intr-un sat, chiar pe un varf de deal. si nu foarte departe de oras, la 15 km. dar sunt tare lungi cand nu ai cum ajunge acolo. as putea fi si la 150, tot aia e. sunt imobilizata si nu sunt obisnuita. am permis dar nu am masina sa o conduc, sa ma pot misca in voie. ma simt ca si cum stiu sa vorbesc, da nu am voce. si asta chiar am patit odata, si ca profesoara e foarte ciudat. scriam pe tabla la fiecare clasa la care intram :"nu am voce azi". normal ca toti radeau si nu le venea sa creada "chiar deloc???" NU! a fost o experienta foarte ciudata... acum e la fel de frustrant, dar parca si mai si. macar la ore puteam scrie pe tabla...tot asa as putea sa fac cumparaturi online, daca ma gandesc bine, dar nu e la fel de distractiv ca un "carfurit" adevarat, ca sa citez pe cineva.
asa ca stau si pazesc muncitorii... si copilul: