sincer nu imi place... nici nu stiu exact ce. scoala, colegii cei noi, directoarea adjuncta/temporar principala... faptul ca il las pe victor la bona, ca nu doarme si nu mananca de fiecare data, ca deja parca nu mai am timp, brusc s-au imputinat orele de stat acasa.... sincer nu stiu ce nu imi convine.
cand eram gravida lumea ma intreba daca o sa stau 2 ani acasa. eu spuneam de fiecare data "normal, primii 2 ani sunt cei mai importanti, copilul trebuie sa creasca langa mama lui, sa primeasca primele lectii de viata, bla bla bla" . imi mai spunea cate o mamica: da, asa e , dar o sa vezi ca o sa te plictisesti... ma uitam la ea si ma gadneam in sinea mea: ce tampita, cum sa te plictisesti cu copilul acasa.....
nu e neaparat vorba de plictiseala cu copilul, ci de izolare. si nu neaparat izolare de adulti, pentru ca ai parte de intalniri cu mamici, cu prieteni, in principiu viata e la fel... dar ceva se schimba iremediabil. e un nou statut, de mama... si dupa o vreme incepi sa te gandesti: stai asa, parca eu mai eram si altceva in afara de mama... si atunci vrei sa iesi din rutina de mama cu copil...eu cel putin imi doresc de cateva luni sa ma intorc la servici. dar in acelasi timp stiam ca voi merge in alt loc, voi avea alti colegi, alta atmosfera... ma temeam.
si cum de ce te temi nu scapi, in ultimele zile am avut parte de rezultatele gandirii negative: nu imi place la servici si ma simt vinovata ca imi duc copilul la altcineva sa aiba grija de el, si nimeni nu se descurca la fel de bine ca mine, nimeni nu stie axact ce vrea si cand, nimeni nu ii cunoaste limbajul corpului ca mine, nimeni nu reuseste sa-l faca sa manance sau sa-l culce ca mine, nimeni nu e mama lui in afara de mine... iar eu plec de langa el ca sa ma duc intr-un loc unde nu ma simt bine si ma gandesc la el...
cand eram gravida lumea ma intreba daca o sa stau 2 ani acasa. eu spuneam de fiecare data "normal, primii 2 ani sunt cei mai importanti, copilul trebuie sa creasca langa mama lui, sa primeasca primele lectii de viata, bla bla bla" . imi mai spunea cate o mamica: da, asa e , dar o sa vezi ca o sa te plictisesti... ma uitam la ea si ma gadneam in sinea mea: ce tampita, cum sa te plictisesti cu copilul acasa.....
nu e neaparat vorba de plictiseala cu copilul, ci de izolare. si nu neaparat izolare de adulti, pentru ca ai parte de intalniri cu mamici, cu prieteni, in principiu viata e la fel... dar ceva se schimba iremediabil. e un nou statut, de mama... si dupa o vreme incepi sa te gandesti: stai asa, parca eu mai eram si altceva in afara de mama... si atunci vrei sa iesi din rutina de mama cu copil...eu cel putin imi doresc de cateva luni sa ma intorc la servici. dar in acelasi timp stiam ca voi merge in alt loc, voi avea alti colegi, alta atmosfera... ma temeam.
si cum de ce te temi nu scapi, in ultimele zile am avut parte de rezultatele gandirii negative: nu imi place la servici si ma simt vinovata ca imi duc copilul la altcineva sa aiba grija de el, si nimeni nu se descurca la fel de bine ca mine, nimeni nu stie axact ce vrea si cand, nimeni nu ii cunoaste limbajul corpului ca mine, nimeni nu reuseste sa-l faca sa manance sau sa-l culce ca mine, nimeni nu e mama lui in afara de mine... iar eu plec de langa el ca sa ma duc intr-un loc unde nu ma simt bine si ma gandesc la el...
Posts
Postarea ta mi-a adus aminte inca o data ca niciodata nu reactionam asa cum ne asteptam inainte de a fi pusi intr-o situatie data...
Din pacate, asta este situatia si tb sa ne impacam cu gandul... eu sunt uimita deja dinainte cat de "prost" a fost croita viata asta, cum sa stai departe de copil cel putin 8 ore pe zi? (In cazul tau avantajul este ca lucrezi totusi mai putine ore pe saptamana)
Ne adaptam. Acesta-i cel mai bun lucru cu care ne-a inzestrat natura...
Pup sa treaca.
asa e, ce sa facem, mai ales ca noi am ales sa fie asa, ca femei ma refer. oare le era bine bunicilor si stra-stra-strabunicilor sau femeilor din evul mediu, care stateau acasa si nici nu se punea problema sa se duca sa munceasca? ne-am modernizat, ne-am emancipat...am evoluat.. o fi mai bine acum? intrebare retorica si discutia poate devia :D in principiu sunt feminista, dar o mama nu cred ca e feminista 100%..