adica, mama fiind eu de-acum, am descoperit un mare impas.

eu nu am fost niciodata o mare bucatareasa. nici macar mai mica, asa... mama mea nu m-a invatat decat anumite chestii, mi-a dat, asa, niste repere, cum ca la carne intai iei spuma, pe urma pui sare, chestii de genul asta. nu m-a pus niciodata sa gatesc. sau sa calc, sau sa fac ceva care ar fi urmat sa-mi foloseasca in viata. si nu pentru ca ar fi fost ea o maniaca, si nu lasa pe nimeni altcineva sa faca, ci pentru ca avea o vorba: o sa faci dupa ce te mariti de o sa-ti iasa pe nas! buna treaba, nu?

si mai avea un principiu: draga mea, sa nu te apuci sa-i spui sotului tau: eu stiu sa gatesc, eu stiu sa calc, eu stiu etc...pentru ca el nu va mai face nimic, si tu vei ajunge sa faci absolut tot. si in spiritul acestei idei, ca sa nu fie minciuna deplina (singura pe care m-a invatat s-o spun) nici nu m-a invatat nimic.

asta nu inseamna ca am ajuns o neindemanatica sau o nepriceputa. ceva-ceva tot am prins eu, dar asa, cat sa ma descurc onorabil.

problema a aparut acum, de cand am copil. cu sotul a mai mers cum a mers, mai un restaurant, mai o comanda de pizza, mai o mancare de la mama soacra, mai ceva gatiti cu cartea de bucate...dar acum nu mai merge...copilul trebuie sa manance de toate.

si mai ales sa nu fie mofturos. aici e problema, pentru ca el este mama lui intreaga. eu am fost mofturoasa toata viata mea si le-am scos peri albi parintilor mei la masa. si victor e la fel...

insa peste asta putem trece deocamdata, daca ne gandim ca isi formeaza si el preferintele, ca e si el un om mic, care acum se dezvolta, etc. dar ideea e ca trebuie sa gatesc tot felul de chestii, si unele chiar nu-i plac...aici e marea mea frustrare: gatesc, gatesc si el nu mananca!!!!!!! si abia am inceput aventura....