Cum abordam manifestarile de tip negativist
Indata ce incepe sa mearga (intre 12-15 luni) deplasarea ii permite sa cerceteze toate colturile casei, sa rastoarne obiecte, sa goleasca sertare, sa traga de usi, sa arunce cu diverse obiecte, etc. Este o perioada agitata in special pentru parinti care trebuie sa creasca atentia si supravegherea asupra copilului.
Dupa 15 luni copilul este instabil atat in casa cat si pe strada. Mersul la plimbare devine un chin pentru insotitor, pentru ca cei mai multi copii tinutul de mana devine imposibil, alearga in directii diferite (niciodata in directia de mers) tipa pe strada, arata cu degetul ca vrea sa se plimbe cu diverse mijloace de transport (ce daca nu merg in directia in care trebuie..), cand doresc in carut, indata ce sunt urcati vor sa coboare, etc.
In cazuri extreme, se trantesc pe jos, tipa indelung cand sunt luati in brate sau cand nu i se ofera ceva ce vor ei. In general raman impasibili la atentionarile adultului, par sa nu auda nimic din ce i se spune, uneori din contra, cu cat ii atragi atentia asupra unui comportament nedorit cu atat persista in a da curs acelui comportament.
Cum ne comportam cu micul uragan?
Mai e cazul sa ne intrebam ce simt parintii in aceste momente? Inca o data capacitatea de a fi parinte este pusa greu la incercare. Se gandesc: “Totusi este de acum mai mare, poate sa inteleaga, dar nu vrea. De ce parca numai al meu face asa? Oare nu e prea rasfatat? Cum ar trebui sa ma comport cu el, ca mi-e rusine de alti oameni pe strada cand imi face asa. Nu sunt eu un parinte bun? Ma simt extenuata, sunt cu nervii la pamant. Oare cand se termina cosmarul asta?”
Acestea sunt doar cateva ganduri ale parintilor, dar sunt cu siguranta multe alte intrebari fara raspuns care ii chinuie.
Intre 18-24 de luni, copilul se calmeaza putin, deplasarea este mai putin nervoasa, asta deoarece in prim plan se situeaza comunicarea verbala, care acum pare sa se dezvolte mai evident.
Dar aceasta perioada de gratie nu tine mult, dupa 2 ani explodeaza iar furia copilului mai ales in fata interdictiilor impuse de catre adulti. Este acea perioada numita “teribilii 2 ani” in care copilul spune NU la tot pasul si orice incercare de rezolvarea conflictelor pare sa nu aiba vreun rezultat.
Ce determina copilul sa se comporte atat de nabadaios?
Oare noi, parintii am gresit undeva? Si mai ales ce putem face sa nu se repete aceste episoade in viitor?
Pentru a nu risca sa se transforme intr-un copil rasfatat iata cateva dintre sugestiile psihologului precum si idei foarte eficiente care au dat rezultate venite din partea parintilor:
Trebuie sa stabilim niste reguli clare de comportament (pentru a evita situatiile periculoase, pentru a nu cadea in ridicol fata de alte persoane, etc) atat in casa cat si pe strada. Adica niste reguli minime de civilizatie si bun simt.
Sa-i explicam copilului de ce nu are voie sa se comporte asa intr-o situatie, sa folosim cuvinte pe intelesul lui, sa-l motivam sa aiba un comportament decent. Comportamentul dorit trebuie sa fie urmat de consecinte pozitive. De aceea trebuie neaparat incurajat si apreciat pozitiv de fiecare data cand se comporta in directia dorita (avem tendinta uneori de a vedea doar comportamentul nedorit)
Comportamentul nedorit trebuie sa fie urmat de consecinte negative, stabilite clar si aplicate imediat. Pot fi urmatoarele: excluderea din situatia respectiva (daca nu se joaca frumos in parc si loveste copiii atentionat initial si apoi daca continua poate fi luat si dus in afara parcului) retragerea posibilitatii de a face o activitate preferata (astazi nu te mai uiti la televizor) sau repararea situatiei (il luam de mana si-l indreptam spre locul unde a facut dezordine pentru a strange lucrurile ravasite sau ii spunem sa dea inapoi jucaria luata de la un copil din parc si-l conducem in acea directie).
O atitudine ferma si consecventa este cheia acestor crize
Sa ne pastram o atitudine ferma dar relaxata, calma, sa folosim umorul. Chiar il putem surprinde pe copil prin reactia noastra. Iata ce povesteste o mama “ Am fost la supermarket cu fetita mea. In drum spre casa am indraznit s-o iau de mana fara sa ma mai rog la ea de zeci de ori sa nu fuga in strada. Au inceput tipetele si plansete. Atunci eu am inceput sa rad, radeam aproape in hohote ca uite ce urla copilul asta degeaba. Rezultatul? S-a potolit imediat si am ajuns in timp record acasa.”
Daca dorim sa respecte regulile, copilului trebuie sa-i adresam cerinte nu rugaminti (daca il intrebam: “Vrei sa te speli pe dinti, te rog..?) copilul va avea inca o data ocazia de a spune NU. Il informam ca este timpul pentru spalatul dintilor si din vorba-n vorba ajungem in baie si ne spalam pe dinti.
Distrageti-i atentia
Cand observam ca e pe cale de a da curs unui comportament nedorit (de exemplu vedem ca se indreapta spre televizor pentru a apasa butonul de oprit) ii atragem atentia catre altceva.. De exemplu: “Uite cum a venit o pasare pe pervaz, hai s-o salutam” Daca reactioneaza agresiv, tipa, se tranteste pe jos in vazul lumii, aceste manifestari de furie nu trebuie sa ne impresioneze. Daca cedam atunci in fata insistentelor copilului va invata ca data viitoare trebuie sa urle mai tare ca sa primeasca ce vrea.
Sa evitam orice forma de agresiune fizica.
Asta nu numai ca nu va rezolva problema in ansamblu (poate pe moment cand copilul se supune de frica) dar va agrava starile de frustrare si nervozitate. Prin agresivitatea cu care ne exprimam furia oferim copilului exemplul ca prin forta se impune autoritatea. In viitor va alege si el acest model de a se impune in fata altor copii sau chiar fata de adulti. Sa nu fim exagerati, sa zicem NU la tot pasul. Sa asiguram copilului un mediu in care sa se poata juca fara riscul de a se accidenta. Nevoia lui de explorare a spatiului este normala si nu trebuie sa-i limitam in mod exagerat accesul la spatiul inconjurator.
Sa-l informam ca are un program dupa care mananca, se joaca, doarme. Pentru dormit are un loc al lui, unde numai acolo doarme, etc. Daca vrem sa respecte anumite cerinte legate de programul zilnic, trebuie sa fim consecventi in a respecta acest program. Nu trebuie sa fim rigizi si sa supunem copilul la un chin zilnic. Adaptate nevoile si preferintele copilului la alcatuirea unui program zilnic este solutia optima pentru a-i asigura un echilibru fizic si psihic.
Sa ii aratam dragostea si atunci cand greseste
Sa-i aratam dragostea noastra si atunci cand a gresit. Sa nu-i spunem “tu esti rau” ci “tu ai facut un lucru rau care trebuie indreptat”., la fel nu trebuie sa-l amenintam cu lipsirea de dragoste din partea noastra in cazul ca nu se comporta adecvat “daca nu mergi la culcare acum mama nu te mai iubeste”. Copilul isi va aminti aceste vorbe mult timp.
In concluzie, copilul are nevoie de interdictie din partea adultului pentru ca la aceasta varsta este inca incapabil sa aleaga, sa ia o decizie. De multe ori abia se hotaraste ce vrea sa faca. Acum vrea sa se uite la desene animate, peste 10 minute, vrea altceva si tot asa. Nu putem (nici fizic si psihic) sa tinem pasul cu aceste cerinte nejustificate ale copilului. De aceea trebuie sa-l ajutam sa se decida, sa aleaga o directie buna in comportament pe care sa o respecte in toate cazurile. Facandu-i toate voile il multumim pe moment (cel mult 10-15 minute) dupa care emite alta cerinta. Impunandu-i niste reguli si norme si fiind consecventi in respectarea lor, il ajutam de fapt sa ajunga la o maturizare sociala care ii permite integrarea optima in alt mediu (cum ar fi, gradinita), de fapt il pregatim pentru viata.
Indata ce incepe sa mearga (intre 12-15 luni) deplasarea ii permite sa cerceteze toate colturile casei, sa rastoarne obiecte, sa goleasca sertare, sa traga de usi, sa arunce cu diverse obiecte, etc. Este o perioada agitata in special pentru parinti care trebuie sa creasca atentia si supravegherea asupra copilului.
Dupa 15 luni copilul este instabil atat in casa cat si pe strada. Mersul la plimbare devine un chin pentru insotitor, pentru ca cei mai multi copii tinutul de mana devine imposibil, alearga in directii diferite (niciodata in directia de mers) tipa pe strada, arata cu degetul ca vrea sa se plimbe cu diverse mijloace de transport (ce daca nu merg in directia in care trebuie..), cand doresc in carut, indata ce sunt urcati vor sa coboare, etc.
In cazuri extreme, se trantesc pe jos, tipa indelung cand sunt luati in brate sau cand nu i se ofera ceva ce vor ei. In general raman impasibili la atentionarile adultului, par sa nu auda nimic din ce i se spune, uneori din contra, cu cat ii atragi atentia asupra unui comportament nedorit cu atat persista in a da curs acelui comportament.
Cum ne comportam cu micul uragan?
Mai e cazul sa ne intrebam ce simt parintii in aceste momente? Inca o data capacitatea de a fi parinte este pusa greu la incercare. Se gandesc: “Totusi este de acum mai mare, poate sa inteleaga, dar nu vrea. De ce parca numai al meu face asa? Oare nu e prea rasfatat? Cum ar trebui sa ma comport cu el, ca mi-e rusine de alti oameni pe strada cand imi face asa. Nu sunt eu un parinte bun? Ma simt extenuata, sunt cu nervii la pamant. Oare cand se termina cosmarul asta?”
Acestea sunt doar cateva ganduri ale parintilor, dar sunt cu siguranta multe alte intrebari fara raspuns care ii chinuie.
Intre 18-24 de luni, copilul se calmeaza putin, deplasarea este mai putin nervoasa, asta deoarece in prim plan se situeaza comunicarea verbala, care acum pare sa se dezvolte mai evident.
Dar aceasta perioada de gratie nu tine mult, dupa 2 ani explodeaza iar furia copilului mai ales in fata interdictiilor impuse de catre adulti. Este acea perioada numita “teribilii 2 ani” in care copilul spune NU la tot pasul si orice incercare de rezolvarea conflictelor pare sa nu aiba vreun rezultat.
Ce determina copilul sa se comporte atat de nabadaios?
Oare noi, parintii am gresit undeva? Si mai ales ce putem face sa nu se repete aceste episoade in viitor?
Pentru a nu risca sa se transforme intr-un copil rasfatat iata cateva dintre sugestiile psihologului precum si idei foarte eficiente care au dat rezultate venite din partea parintilor:
Trebuie sa stabilim niste reguli clare de comportament (pentru a evita situatiile periculoase, pentru a nu cadea in ridicol fata de alte persoane, etc) atat in casa cat si pe strada. Adica niste reguli minime de civilizatie si bun simt.
Sa-i explicam copilului de ce nu are voie sa se comporte asa intr-o situatie, sa folosim cuvinte pe intelesul lui, sa-l motivam sa aiba un comportament decent. Comportamentul dorit trebuie sa fie urmat de consecinte pozitive. De aceea trebuie neaparat incurajat si apreciat pozitiv de fiecare data cand se comporta in directia dorita (avem tendinta uneori de a vedea doar comportamentul nedorit)
Comportamentul nedorit trebuie sa fie urmat de consecinte negative, stabilite clar si aplicate imediat. Pot fi urmatoarele: excluderea din situatia respectiva (daca nu se joaca frumos in parc si loveste copiii atentionat initial si apoi daca continua poate fi luat si dus in afara parcului) retragerea posibilitatii de a face o activitate preferata (astazi nu te mai uiti la televizor) sau repararea situatiei (il luam de mana si-l indreptam spre locul unde a facut dezordine pentru a strange lucrurile ravasite sau ii spunem sa dea inapoi jucaria luata de la un copil din parc si-l conducem in acea directie).
O atitudine ferma si consecventa este cheia acestor crize
Sa ne pastram o atitudine ferma dar relaxata, calma, sa folosim umorul. Chiar il putem surprinde pe copil prin reactia noastra. Iata ce povesteste o mama “ Am fost la supermarket cu fetita mea. In drum spre casa am indraznit s-o iau de mana fara sa ma mai rog la ea de zeci de ori sa nu fuga in strada. Au inceput tipetele si plansete. Atunci eu am inceput sa rad, radeam aproape in hohote ca uite ce urla copilul asta degeaba. Rezultatul? S-a potolit imediat si am ajuns in timp record acasa.”
Daca dorim sa respecte regulile, copilului trebuie sa-i adresam cerinte nu rugaminti (daca il intrebam: “Vrei sa te speli pe dinti, te rog..?) copilul va avea inca o data ocazia de a spune NU. Il informam ca este timpul pentru spalatul dintilor si din vorba-n vorba ajungem in baie si ne spalam pe dinti.
Distrageti-i atentia
Cand observam ca e pe cale de a da curs unui comportament nedorit (de exemplu vedem ca se indreapta spre televizor pentru a apasa butonul de oprit) ii atragem atentia catre altceva.. De exemplu: “Uite cum a venit o pasare pe pervaz, hai s-o salutam” Daca reactioneaza agresiv, tipa, se tranteste pe jos in vazul lumii, aceste manifestari de furie nu trebuie sa ne impresioneze. Daca cedam atunci in fata insistentelor copilului va invata ca data viitoare trebuie sa urle mai tare ca sa primeasca ce vrea.
Sa evitam orice forma de agresiune fizica.
Asta nu numai ca nu va rezolva problema in ansamblu (poate pe moment cand copilul se supune de frica) dar va agrava starile de frustrare si nervozitate. Prin agresivitatea cu care ne exprimam furia oferim copilului exemplul ca prin forta se impune autoritatea. In viitor va alege si el acest model de a se impune in fata altor copii sau chiar fata de adulti. Sa nu fim exagerati, sa zicem NU la tot pasul. Sa asiguram copilului un mediu in care sa se poata juca fara riscul de a se accidenta. Nevoia lui de explorare a spatiului este normala si nu trebuie sa-i limitam in mod exagerat accesul la spatiul inconjurator.
Sa-l informam ca are un program dupa care mananca, se joaca, doarme. Pentru dormit are un loc al lui, unde numai acolo doarme, etc. Daca vrem sa respecte anumite cerinte legate de programul zilnic, trebuie sa fim consecventi in a respecta acest program. Nu trebuie sa fim rigizi si sa supunem copilul la un chin zilnic. Adaptate nevoile si preferintele copilului la alcatuirea unui program zilnic este solutia optima pentru a-i asigura un echilibru fizic si psihic.
Sa ii aratam dragostea si atunci cand greseste
Sa-i aratam dragostea noastra si atunci cand a gresit. Sa nu-i spunem “tu esti rau” ci “tu ai facut un lucru rau care trebuie indreptat”., la fel nu trebuie sa-l amenintam cu lipsirea de dragoste din partea noastra in cazul ca nu se comporta adecvat “daca nu mergi la culcare acum mama nu te mai iubeste”. Copilul isi va aminti aceste vorbe mult timp.
In concluzie, copilul are nevoie de interdictie din partea adultului pentru ca la aceasta varsta este inca incapabil sa aleaga, sa ia o decizie. De multe ori abia se hotaraste ce vrea sa faca. Acum vrea sa se uite la desene animate, peste 10 minute, vrea altceva si tot asa. Nu putem (nici fizic si psihic) sa tinem pasul cu aceste cerinte nejustificate ale copilului. De aceea trebuie sa-l ajutam sa se decida, sa aleaga o directie buna in comportament pe care sa o respecte in toate cazurile. Facandu-i toate voile il multumim pe moment (cel mult 10-15 minute) dupa care emite alta cerinta. Impunandu-i niste reguli si norme si fiind consecventi in respectarea lor, il ajutam de fapt sa ajunga la o maturizare sociala care ii permite integrarea optima in alt mediu (cum ar fi, gradinita), de fapt il pregatim pentru viata.
Posts
Post a Comment